Cateheza Bunei Vestiri la Penitenciarul Ploiești

0
15

foto comunicat presa

Cateheza Bunei Vestiri la Penitenciarul Ploiești.

Marți 13 martie 2018,  la sediul Penitenciarului Ploieşti, în capela unității s-a desfășurat cateheza despre Buna Vestire – Taina Întrupării Mântuitorului Isus Hristos, activitatea debutând cu slujba Sfântului Maslu susținută de către un sobor preoţi parohi: protoiereu Butu Ionuț Protoieria Slobozia „Buna Vestire”, preot protoieru Pătârlăgeanu Marian, Protoieria Fetești, preot Stoicescu Daniel, Spitalul C.F.R. Ploiești, preot Dumitru Vicențiu, Spitalul „Buna Vestire” Ploiești și părintele Alexandrescu Georgian, Parohia ”Înălțarea Domnului” Ploiești.

 La eveniment au participat funcționarii publici cu statut special aflaţi în serviciu cât şi aproximativ treizeci și cinci de persoane  private de libertate de libertate custodiate de instituție ce  şi-au manifestat dorinţa să participe;

  În această perioadă de luminare duhovnicească a postului Învierii Domnului, sentimentele de  comuniune se răsfrâng în cei care dăruiesc moral și spiritual,  legătură intimă ce se realizează între om și  Dumnezeu prin recunoașterea faptelor săvârșite şi rugăciune.

 Acțiunea face parte din seria activităților de promovare a valorilor moral – religioase specifice credinței ortodoxe prin  implicarea comunității și a reprezentanților Bisericii Ortodoxe Române în reintegrarea  celor care au comis  infracțiuni.

Sursa: http://anp.gov.ro/web/penitenciarul-ploiesti                       Comunicat de presa

Foto: Sursa

Ţi-a plăcut acest articol? Abonează-te prin mail!

Lasă un răspuns