Ciupercile de altădată
Marea Doamnă a începutului de secol XX, Regina Maria, a dovedit o dăruire de netăgăduit față de țara pe care a adoptat-o, România .
Datorită instrucției și educației primite în anii copilariei ,avea vaste cunoștiințe de Botanică, admira și inventaria covorul vegetal incă de la aparția lui în anotimpul primăvara.
Că era o mare iubitoare a frumosului( valoare care exprimă perfecțiunea și armonia întruchipate în obiectele din natură) o doamnă cu o sensibilitate aparte, stă dovadă faptul că ori de cate ori ajungea pe front, și se intâmpla destul de des, oferea soldaților și un buchet de flori de câmp culese din jurul tranșeelor.
În acea perioadă, o podoabă a Munților Bucegi și nu numai „Floarea de colți” (Florea Reginei Steluța) era nemilos valorifictă în gara Sinaia, călătorilor în trecere. Pentru că fenomenul se repta și in Munții Ceahlau, (ciobanii făceau concurență culegătorilor pe Valea Prahovei),Comisia Monumentelor Naturii, Consiliul de Miniștrii a interzis in 1931 distrugerea sub orice formă a plantei “Floarea de colți” pe toată întinderea țarii.
Se poate considera că primele acțiuni referitoare la ocrotirea naturii pot fi asociate cu existența braniștilor, dovezi în acest sens sunt încă din sec. XIV.
Braniștile erau suprafețe de teren împădurite, rezervate ,în care nimeni nu avea voie să taie lemne, să cosească fânul, să pască vitele, să vâneze, să prindă pește, fară înțelegerea prealabila cu stăpânul.
La sfârșitul sec. al XIX-lea, botanistul D. Grecescu și pictorul N. Grigorescu sesizează necesitatea păstrării unor peisaje de mare valoare științifică.
Abia între 1930-1943 au fost declarate rezervații naturale 36 de teritorii din țară, având o suprafața de 15.000 de ha.
O astfel de rezervație botanică este și Poiana Narciselor,poiană în care numai vegetează narcisele din cauza suprapășunatului, o formă de deteriorare a ecosistemelor.
Prin călcarea solului de către animalele domestice ținute pe suprafețe limitate se distruge
covorul vegetal. Se ajunge la dispariția progresivă a vegetației de pe acele suprafețe expuse. Dispariția unor specii din ecosistem este determinată și de factori poluanți.
Locuitorii comunei Măgureni au sesizat faptul că vara aceasta, și nu numai, plantele de tomate au avut de suferit din cauza ploilor acide.
De asemenea concetațenii din satul Banului își aduc aminte de faptul că în urmă cu zeci de ani în pădurile din jur se găseau din abundență unele ciuperci comestibile: zbârciogi (ciuciuleți) mânătărci etc.
Era și un vestitor al satului care descoperea intotdeauna ascunzișul frunzos, în care se găseau aceste ciuperci, tanti Zoia( Dumnezeu sa o odihnească!), de pe strada Ierculești.
Timpul a trecut și acele ciuperci de altadată fie că au disparut, fie că mai sunt descoperite de unii cunoscători, insă în număr din ce în ce mai mic.
Cauza dispariției ar fi poluarea și anume ploile acide care spală solul de substanșe nutritive, vitale (Ca,Mg,K).
Ploile acide sunt determinate de existența în atmosfera a oxizilor de sulf și azot (SO2 și NO2), care în prezența vaporilor de apă, sub ifluența radiațiilor ultraviolete se transfomă în acizi corespunzatori extrem de toxici: acid sulfuric și acid azotic.
Este cunoscut faptul că ciupercile alături de licheni și mușchi sunt cele mai sensibile la concentrații mici de SO și SO2.
Mai mult ca oricând, a sosit momentul în care este absolut necesar ca omul să judece realist influeța dezvoltării sale asupra solului, apei și aerului, 3 componente ale mediului ce realizează o punte între prezentul și viitorul omenirii.
Profesor Elena Pârtoacă
