CONCERT DE MUZICA RELIGIOASA

0
2

foto comunicat presa

CONCERT DE MUZICA RELIGIOASA 

În baza protocoalelor de colaborare încheiate între Penitenciarul Ploiești și Protoieriile  Slobozia și Fetești, marți 15 mai 2018, la sediul Penitenciarul Ploiești a avut loc un concert de muzică religioasă ortodoxă pascală susținut de corul ”Sfântul Mare Mucenic Mina”  al Protoieriei Slobozia, condus de dirijorul preot Cătălin Stanciu și având prim-tenor pe arhidiaconul Dascălu Nicușor Silviu. La eveniment au participat și protoiereul Butu Ionuț -din partea Protoieriei Slobozia  și protoiereul Pătărlăgeanu Marian – protoieria Fetești.

Perioada de 40 zile de la Învierea Domnului până la praznicul Înălțarii este  o perioadă de o semnificaţie şi importanţă deosebită în rândul creştinilor și care se continuă cu o perioadă de încă 10 zile până la praznicul Pogorârii Sfântului Duh sau Rusaliile. Pe lângă slujbele specifice în această perioadă, la nivelul Penitenciarului Ploieşti sunt derulate o serie de activități moral-religioase având ca scop principal sensibilizarea deţinuţilor cu privire la înclinația și latura lor religioasă.

Concertul s-a desfășurat la curtea de plimbare a deținuților unde a reușit să aducă multă emoție în rândul persoanelor private de libertate, să contribuie la redarea speranţei, reaprinderea luminii credinţei precum şi la dezvoltarea şi întărirea unor comportamente prosociale.

Sursa: ROMANIA – Administratia Nationala a Penitenciarelor – http://anp.gov.ro

Foto: Sursa

Comunicat de presa

Ţi-a plăcut acest articol? Abonează-te prin mail!

Lasă un răspuns