Rock la foc ediția a-VII-a – 2018 (prima zi)

0
3

Rock la foc ediția a-VII-a – 2018  (prima zi)

A mai trecut un an și iubitorii de motociclism și de muzică rock au avut din nou ocazia să participe la evenimentul Rock la Foc, organizat de Roata de Foc RC-Câmpina în perioada 6-8 iulie 2018, în localitatea Măgureni-Prahova.

Devenită deja tradiție, manifestarea anuală are o semnificație aparte, date fiind auspiciile sub care se desfășoară: prietenie, bună dispoziție, concursuri moto și muzică rock de calitate.

Măgureniul a fost, astfel, pus pe harta întrunirilor moto din România, ajungând să își măsoare trecerea anilor folosind și acest reper temporal.

Turul de salut al motocicliștilor a devenit un element de atracție până și pentru bătrânii locului, impresionați de fiecare dată de armada de motoare care mărșăluiesc, parcă plecând la război.

Marșul acestor cavaleri pe două roți a avut, ca și la edițiile precedente, darul de a transmite energie pozitivă privitorilor.

Toate astea mulțumită oamenilor pasionați de la Roata de Foc, care au reușit prin munca lor să facă posibil acest frumos eveniment, de referință printre cele desfășurate la Măgureni.

Succesul evenimentului se datorează în primul rând strădaniei prietenilor de la Roata de Foc, dar și contribuției sponsorilor, partenerilor media și a Primăriei Măgureni, care au susținut evenimentul.

În prima zi de concert ne-au încântat cu muzica lor trupele: Familia Jeff, WildSide și Zob. Primele două ne-au încântat cu evoluția lor, introducând participanții în atmosfera evenimentului, iar trupa Zob a fost responsabilă cu adrenalina, evoluția acesteia fiind de excepție.

Muzica și-a găsit, ca în fiecare an, un bun acompaniament în acustica Văii Ruda, situată în satul Banului, din Măgureni.

Lilian Cătălin Vișoiu

Vezi foto

Pregătiri

1-Foto Rock la foc 2018 Festival Rock la foc 2018 Foto Rock la foc 2018 Motoare - Ruda concert rock Motoare - Ruda Motoare .- Ruda Motoare 2- Ruda Pregatiri - intrunire moto Pregatiri - Ruda - Magureni - Satul Banului - Rock la foc 2018 Prima zi - Rock la foc 2018 prima zi - rock Prima zi concert - foto aer Rock la foc 2018 - prima zi - foto aer Rock la foc 2018-Moto - prima zi inceput Rock la foc 2018-Moto - scena Rock la foc 2018-Pregatiri 2 - Ruda - Magureni - Satul Banului Rock la foc 2018-pregatiri prima zi Rock la foc 2018-Ruda - Magureni - Satul Banului Rock la foc 2018-Ruda 2 - Magureni - Satul Banului Rock la foc 2018-zona Ruda

 

ConcertConcert - prim plan Concert muzica rock - Rock la foc 2018 Concert prima zi Rock la foc foto Concert rock - Rock la foc 2018 Magureni Concert Rock la foc 2018 foto Concert Ruda - Rock la foc 2018 Rock la foc 2018 - prima zi concert foto aer concert prima seara Rock la foc 2018 concert prima zi rock la foc Concert rock - Rock la foc 2018 Concert rock prima zi Ruda Concert seara prima zi Concert - 1Rock la foc 2018 Concert - Rock la foc 2018 Concert aer- prima zi Rock la foc 2018 Concert prima zi - Rock la foc 2018 Concert prima zi - Rock la foc..2018 Concert. - Rock la foc 2018

 

 

Ţi-a plăcut acest articol? Abonează-te prin mail!

Lasă un răspuns