Stop umilinţei naturii!
Una din cele mai mari bogăţii naturale ale ţării noastre este padurea care, pe lângă lemn cu multiple întrebuințări, protejeaza relieful și solul împotriva eroziunii fiind totodată un bun purificator al aerului atmosferic. Padurea funcționează ca o fabrică ine- puizabilă de oxigen ,gaz atât de necesar respirației tuturor viețuitoarelor.
La inceputul anilor 1970 nu exista la nivel național un minister al mediului și nici nu funcționa la nivel județean o gardă de mediu care să vegheze la respectarea unor legi care să aibă drept scop armonia dintre om și mediu ( mediul ecologic). Și totuși este o preocupare pentru protejarea fondului forestier iar defrișările se realizau cât de cât controlat,urmate fiind de acțiuni de împădurire .
E adevărat că în anul 1970 in Legea Nr. 2 se avea în vedere necesitatea creșterii și conservării fondului forestier iar la punerea în practică a acestei legi am luat parte și noi, elevii Școlii Generale Măgureni.
Probabil că foștii mei colegi de gimnaziu iși aduc aminte de acțiunile de impădurire de pe versantul Ghimelia, acțiune desfășurată in anul 1973 sub directa supraveghere a profesorului de matematică. Atunci cineva avea o viziune asupra fenomenului numit eroziune a solului și pentru a împiedica acest fenomen am fost implicați și noi,elevii ajutând la plantarea diverselor specii de foioase care să determine stratificarea si fixarea solulul.
Suntem in anul 2010 și nu se mai pune problema conservării vegetației, ci a ingenuncherii unui deal,a unei forme de relief ancestrale, totul din cauza unora care vor sa sfideze legile naturii pentru interese meschine.
Consecințele acțiunii antropice asupra acestui deal vor fi nefaste acum și in timp pentru noi toți,cu precizarea că unii conștientizează acest lucru, alții nu.
Nu trebuie o cultură ecologică vastă pentru a realiza că distrugerea vegetației văduvește aerul de o concentrație apreciabilă de oxigen, îngenucherea dealului va duce la o absorbție rapidă a caldurii de către pământul gol, ca atare va creste temperatura stratului atmosferic inferior generând diferențe de temperatură ce conduc la vânturi frecvente și mai intense.
Într-un studiu făcut asupra florei şi vegetației din zona împădurită a comunei am descoperit câteva exemplare de plante, care in mod normal vegeteaza in zonele subalpine. Este firesc atâta timp cât factorul climatic favorizeaza acest lucru. Ce se va întâmpla în momentul în care factorii de mediu nu mai permit dezvoltarea acestora? Evident arealul se va restrânge până când poate peste ani se va ajunge la dispariția acestor specii. S-a estimat că o specie vegetală și una animală dispar la fiecare 30 de minute din cauza despăduririlor (dupa W.R. Pickring).
Diversitatea lumii vii nu este consecința acțiunii antropice ci a evoluției de mii de ani, a unei evoluții care nu a operat conform unui program. Este necesar să păstrăm această diversitate prin toleranța, înțelegere și respect fața de natură.
Prof. Elena Pârtoacă