Un altfel de proiect pentru Roşia Montană – propunere
Controversatul proiect de la Roşia Montană promovat de Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) a încins spiritele şi a împărţit România în două. Pe de o parte, sunt interese mari pentru pornirea proiectului minier folosind tehnologia cu cianuri, iar pe de altă parte sunt oameni, asociaţii de mediu, asociaţii care se ocupă de patrimoniul cultural, istoric, dar şi alte entităţi care se opun vehement exploatării cu cianuri a resurselor naturale din zonă. De remarcat este şi poziţia Academiei Române, cel mai important for al statului român care se opune demarării acestui proiect.
Publicitatea controversatului proiect a depăşit de mult graniţele României. Fără să exagerez, cred că este, de departe, cea mai amplă mediatizare la care am asistat în ultimii ani, realizată pe toate canalale şi prin toate mijloacele de informare a opiniei publice.
Felul în care promovează acest proiect cei de la RMGC, folosind în reclame imagini care ne arată neputinţa şi sărăcia oamenilor din zonă, pe mine unul mă scandalizează. Am fost intrigat şi de modul în care pe site-ul de prezentare al proiectului, la un moment dat, erai indus în eroare, ca să nu zic, “furat la click”, atunci când, dorind să citeşti mai mult despre proiect, te trezeai că “deveneai”, la număr, unul dintre cei cărora le place proiectul. O fi fost un defect al site-ului sau o fi fost intenţionat făcut, nu pot să ştiu. Cert este că a fost o întreagă discuţie despre aspectul invocat (inclusiv pe Facebook).
Trebuie să recunosc că mesajul oamenilor simpli folosiţi în reclame, felul în care ei îşi expun situaţia, de altfel una grea în zonă, impresionează. Nu poţi rămâne stană de piatră când vezi că oamenii vor să muncească, să le fie şi lor şi copiilor lor mai bine. Sunt lucruri pe care toţi le dorim pentru fiecare cetăţean din România. Ce este în schimb deranjant şi cred că merită puţină atenţie, este faptul că maşinăria de propagandă folosită de RMGC apelează la toate mijloacele de influenţare a opiniei publice, folosindu-se de tot ce are la îndemână: suferinţă, neputinţă, sărăcie, promisiuni. Acestea sunt atent meşteşugite astfel încât să servească ţelului. Nu-i aşa, doar trăim în era manipulării prin orice mijloace pentru atingerea scopului !
Să nu fiu înţeles greşit, situaţia oamenilor din Roşia Montană este grea şi ea se regăseşte, din păcate, la nivelul întregii ţări.
Consider însă că nu trebuia să se ajungă până aici, la influenţarea opiniei publice folosind situaţia unor oameni. Sunt convins că, dacă miza începerii exploatării nu ar fi aşa de mare, nimeni nu i-ar fi băgat în seamă pe acei localnici.
Având în vedere cele de mai sus, şi în concordanţă cu poziţia pe care Pavăza Carpaţilor a avut-o de la început împotriva exploatării cu cianuri de la Roşia Montană, facem apel la toate entităţile care sunt împotriva proiectului amintit în vederea iniţierii unui grup de lucru care să aibă ca scop găsirea unor variante concrete şi rapide prin care să poată fi dezvoltate proiecte sociale şi de afaceri pentru sprijinirea comunităţii din Roşia Montană şi pentru dezvoltarea zonei respective, în general. Locuitorilor regiunii trebuie să li se ofere şi alte alternative, în afară de minerit, prin care să îşi poată câştiga existenţa. Nu putem rămâne indiferenţi la suferinţa oamenilor din acea parte a României. În subsidiar, propunerea urmăreşte şi limitarea tentaţiei de a se face reclamă pe seama stării de sărăcie a oamenilor.
Propunerea concretă constă în aceea ca, fie o asociaţie implicată, fie o entitate juridică nou creată să se ocupe de dezvoltarea zonei şi de sprijinirea oamenilor, respectiv de atragerea unor investitori pentru dezvoltarea unor afaceri la nivel local. Esenţial este ca măcar o parte din cetăţenii din zonă să îşi poată găsi un loc de muncă, exemplul putând deveni extrem de încurajator şi pentru alţi investitori.
Propunerea are în vedere şi deschiderea unui cont special, în scopul celor de mai sus, astfel încât românii, dar şi oricine doreşte să sprijine această acţiune, să poată dona o sumă de bani necesară susţinerii dezideratului asociaţiei, pentru dezvoltarea zonei.
Personal, cred a sosit timpul să folosim în interesul oamenilor din regiune mediatizarea intensă din ţară şi din străinătate de care a beneficiat Roşia Montană. Există şi oportunitatea dezvoltării unei societăţi de turism în care parte din localnici să poată fi angajaţi, ei fiind buni cunoscători ai locurilor. Pot fi dezvoltate inclusiv servicii de cazare. Un anumit trafic de turişti ar facilita întrun viitor apropiat dezvoltarea de pensiuni în zonă. Important este să fie făcuţi paşi în acest sens.
În Roşia Montană sunt multe posibilităţi oferite de natură, cultura şi istoria locului, care pot constitui elemente de interes pentru turişti. Momentul este oportun, dată fiind reclama uriaşă de care beneficiază această regiune a României. Pro sau contra proiectului, tot reclamă se numeşte.
Indiferent dacă va fi demarată sau nu exploatarea de către cei de la RMGC, merită făcut ceva pentru acei oameni, poate exemplul se va multiplica şi vom învăţa să gândim altfel şi vom avea puterea să reconstruim această ţară.
Trebuie să învăţăm să ne punem în valoare atuurile, trebuie să reînvăţăm să negociem în favoarea României şi a cetăţenilor ei.
Este o simplă propunere, sunt convins că se vor găsi variante mult mai bune, totul este să existe voinţă. Este şansa societăţii civile să arate că este puternică şi propune proiecte viabile care urmăreasc o dezvoltare durabilă.
Informaţii şi comentarii pe www.pavaza.ro
Lilian Cătălin Vişoiu