Viaţa prin deşeuri. Un nou mod de a trăi?

0
652

Viata prin deseuri 25092010415

Viaţa prin deşeuri. Un nou mod de a trăi?

Pe 25 septembrie s-a desfăşurat Campania Let’s do it Romania!, campanie care presupune munca voluntară de a aduna gunoaie de pe stăzi, parcuri, trasee turistice etc. Implicându-mă în această campanie m-am lovit de realitatea dură şi mai ales de indiferenţa oamenilor, ceea ce m-a determinat să vin în ajutorul dumneavoastră cu informaţii noi, utile, care ar putea ajuta în gestionarea corectă a deşeurilor. Acestea reprezintă o consecinţă importantă a modului de viaţă modern, caracterizat prin consumuri ridicate de materii prime şi energie, rezultând un volum important de produse inutilizabile, considerate deşeuri. Omenirea ,zi de zi ,este chemată să contribuie la reducerea impactului cauzat naturii de activităţile umane. Volumul deşeurilor a crescut îngrijorător, sporind, de asemenea, nocivitatea şi timpul lor de degradare şi integrare în mediu. Stiaţi că, dacă cele 6 miliarde de oameni de pe glob ar trăi şi ar consuma la fel ca europenii, am avea nevoie de trei planete pentru a trăi? Stiaţi că prin reciclarea unei cutii de aluminiu de la băuturile răcoritoare economiseşti destulă energie pentru a lucra pe laptop timp de 10 ore?
Fă şi tu ceva! Află ce poţi face tu pentru mediu!
În fiecare zi, fie că suntem la serviciu, acasă sau în vacanţă, prin schimbarea unor mentalităţi şi a unor obiceiuri putem reduce impactul asupra mediului prin adoptarea unui comportament responsabil, la nivel de individ, dar şi de grup. Sunt gesturi şi actiuni simple, dar cu efect îndelungat şi mai ales important în vederea reducerii consumurilor de energie neregenerabile, cantităţilor de poluanţi emisi şi nu în ultimul rând a cantităţilor de deşeuri generate.
Ce putem face acasă sau în vacanţă:
Să ducem deşeurile de hârtie, plastic sticlă la un centru de colectare, putem reduce cu 70% cantitatea de deşeuri eliminate în rampe ecologice sau incinerate şi ne suplimentăm şi bugetul;
Nu arunca substanţele chimice sau ulei prin sistemul de scurgere (vopsea, lacuri, insecticide, medicamente, ulei de gătit, ulei de motor). Toate aceste poluează apa şi, în acelasi timp, deteriorează conductele.
Nu arunca gunoaie în lacuri, mări, râuri. Dacă te duci la plajă, du gunoiul la un coş special amenajat.Gunoaiele aruncate pot ajunge la mari distanţe, cărate de curenţii marini, şi de vânt. De asemenea ele pot ucide peşti , alte vieţuitoare marine sau păsări;
Să folosim pungi din hârie, sacoşe din material textil şi nu din plastic care se degradează foarte greu, în aproximativ 400 ani;
Să spălăm hainele la masina de spalat la temperatura de 30-40 C, încărcată 100%, pentru a ecomomisi 35% energie;
Să utilzăm becuri economice în locul celor obişnuite; dacă înlocuiesti un bec obişnuit de 60W cu un bec ecomonic cu consum redus de 11W, eviţi degajarea a 280 kg CO2 în atmosfera şi reduci factura de curent;
Să oprim motorul autoturismului când suntem blocaţi în trafic, pentru a reduce emisiile şi a economisi combustibil.
Ce putem face la serviciu:
Sa stingem lumina atunci cand este suficienta lumina naturala si la terminarea programului de lucru, la iesirea din birou sau din incapere.
Sa inchidem complet calculatoarele, monitoarele, aparatele de aer conditionat atunci cand nu le mai utilizam;
Sa folosim ambele fete ale colii de hartie, sa incarcam cartusele si tonerele de la imprimanta;
Sa diminuam cantitatile de solvent sau solutii cu solvent utilizate;
sa reciclam si sa recuperam o cantitate cat mai mare de deseuri de productie si industriale in mijloace adecvate si sa le valorificam sau sa le eliminam controlat la instalatii autorizate sau operatori autorizati;
sa anuntam imediat sursele de pierderi de apa, abur, gaze naturale, aer comprimat si deversarile de produse sau deseuri poluante.
Astfel indiferent de locul in care te afli poti ocroti natura, spatiile verzi, si poti participa la amenajarea si intretinerea lor, nu numai pentru ca asa este corect, ci pentru ca este in interesul nostru pe termen lung.

Oana Daragiu

Ţi-a plăcut acest articol? Abonează-te prin mail!

Lasă un răspuns