The post Centenar 100 – La mulți ani, România! appeared first on Pavaza.

Majestatea Sa Regele Mihai I al României a încetat din viață

România a pierdut un mare conducător de neam, un model însuflețitor de patriotism, demnitate, curaj și nobilă simplitate.

Astfel poate fi caracterizat, în câteva cuvinte, ultimul rege al României.

A iubit România, iar devotamentul și dragostea sa față de țară și popor, bunătatea și înțelepciunea l-au impus în conștiința românilor ca personalitate demnă de urmat. Un bărbat de stat chibzuit, un lider carismatic, care impresiona în orice imprejurare.

Credința și iubirea, conduita sa morală de excepție i-au atras simpatia și dragostea românilor. A luptat până la capăt pentru binele și interesele țării.

Un apărător al democrației și al libertății, Regele Mihai a fost întotdeauna alături de țara și poporul său în momentele de răscruce. A fost și va rămâne un simbol al României, al unității și integrității țării.

Va rămâne întotdeuna în sufletul și în inimile noastre.

Dumnezeu să îl odihnească!

Lilian Cătălin Vișoiu

FOTO: http://www.familiaregala.ro

The post Majestatea Sa Regele Mihai I al României a încetat din viață appeared first on Pavaza.

Potrivit unui comunicat de pe site-ul rosiamontana.org din data de 5 februarie 2016 – “Patrimoniul din Roșia Montană se bucură începând de astăzi de recunoașterea oficială din partea statului român a valorii sale excepționale. Localitatea a fost inclusă pe Lista Indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO.

Anunțul făcut public de pe pagina ministerului culturii vine după 6 ani de la solicitarea înaintată de societatea civilă: “Ministerul Culturii și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor au comunicat către Centrul Patrimoniului Mondial de la Paris înscrierea Peisajului cultural minier Roșia Montană în lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial”.

Mai multe informatii pe www.rosiamontana.org

Foto: rosiamontana.org

The post Rosia Montana pentru UNESCO appeared first on Pavaza.

IN MEMORIAM

                                                           TRIBUNUL ŞI MOARTEA
                                – o abordare fantastică a morţii lui Corneliu Vadim Tudor –

                                 Moto:  “În România nu există creştinism fără patriotism”

     Corneliu Vadim Tudor s-a stins fulgerător după un lanţ de coincidenţe stranii. A fost un mare patriot român şi un bun creştin. A lăsat în urma lui o creaţie literară uriaşă şi multe regrete.
Dumnezeu să-l odihnească!

     În noaptea de duminică (Pomenirea minunii Sf. Arhanghel Mihail în Colose. Duminica a 14-a după Rusalii) spre luni (Înainte-prăznuirea Naşterii Maicii Domnului), 6 spre 7 răpciune (numele popular al lunii septembrie) TRIBUNUL a scris ultima lui poezie cu un titlu care îţi dă fiori de îngrijorare – „Ultima cafea”. Din momentul acela şi până la cumpăna între duminică (sf. Mc. Corneliu Sutaşu – ziua onomastică a TRIBUNULUI) spre luni (Înălţarea Sfintei Cruci), 13 spre 14 răpciune, TRIBUNUL avea să-şi trăiască ultimele 7 zile*.
Parapsihologii, astrologii, numerologii, cu siguranţă vor încerca să descifreze această înlănţuire stranie de evenimente care s-au derulat de la momentul în care TRIBUNUL, cu voia lui DUMNEZEU, a înfruntat MOARTEA.
TRIBUNUL şi-a simţit implacabilul sfârşit şi a vrut să-i arate MORŢII că lui nu-i este frică de EA, dimpotrivă a umilit-o făcând-o captivă în propria lui casă, punându-i şoricioaică în cafea, amorţindu-i simţurile şi voinţa de a lovi mortal. În felul acesta TRIBUNUL şi-a mai amânat sfârşitul existenţei sale cu încă 7 zile pe acest pământ.
A fost ultima lui luptă, nu cu ocupanţii străini ajutaţi de trădătorii din interiorul ţării care au distrus România şi au sărăcit şi umilit acest popor, ci cu MOARTEA.
Scăpată din captivitate, MOARTEA a realizat cu amărăciune ceea ce i s-a întâmplat, trecând prin diferite stări contradictorii: de la umilinţă la admiraţie pentru cel care a
înfruntat-o. MOARTEA nu are moarte, pentru Ea nu există timp, spaţiu, iubire sau ură. MOARTEA nu se grăbeşte, numai noi muritorii acestui Pământ ne grăbim să o chemăm şi tot noi putem să-i întârziem sosirea nefastă în VIAŢA noastră.
Pentru că noi suntem nişte biete vieţuitoare cugetătoare şi trecătoare pe acest Pământ, purtătoare a propriului nostru timp şi spaţiu. Suntem fiinţele lui DUMNEZEU care avem în noi deopotrivă VIAŢA şi MOARTEA.
Pentru veşnicia MORŢII, 7 zile cât a fost captivă în casa TRIBUNULUI nu au însemnat nimic. În schimb, pentru TRIBUN, steaua lui pe cer a mai strălucit un timp, cu mult folos pentru România, pentru popor – marea lui familie şi pentru cei dragi lui.
Scăpată din captivitate, MOARTEA l-a lovit mortal cu coasa cea grea. Sufletul TRIBUNULUI s-a ridicat la cer în ziua de 14 răpciune, a Înălţării Sfintei Cruci.
MOARTEA l-a lovit pur şi simplu pe TRIBUN, doar EL o chemase pe EA să bea împreună o cafea.
MOARTEA nu l-a iubit şi nici nu l-a urât pe TRIBUN. L-a admirat!
MOARTEA a plecat din casa TRIBUNULUI târându-şi mantia ciudată, suspinând şi oftând, nu după bani, aşa cum suspina şi ofta TRIBUNUL apăsat de griji, care mai mult erau ale altora decât ale lui. TRIBUNUL a renunţat la averile pământeşti şi a intrat în rândul creştinilor săraci şi smeriţi.
TRIBUNUL a preferat averea spiritului, pe care a cultivat-o şi promovat-o până în ultima clipă a vieţii lui, inclusiv în cele 7 zile, speciale prin faptul că DUMNEZEU i-a dat forţa şi inspiraţia să le câştige pentru VIAŢĂ, înfruntând MOARTEA. Timp de 7 zile TRIBUNUL a fost mai iute ca MOARTEA.
MOARTEA ar fi vrut să se întoarcă, dar nu a făcut-o de ruşine, pentru că pe obraz îi curgea pentru prima dată în veşnicia ei, o LACRIMĂ!

* Şapte este unul dintre numerele considerate magice de-a lungul istoriei omenirii şi care continuă să fascineze şi astăzi. Cifra 7, considerată „Numărul lui Dumnezeu”, este de regăsit în domenii dintre cele mai diverse de-a lungul istoriei omenirii.

Bucureşti
Noaptea de luni spre marţi
21 spre 22 (răpciune) septembrie 2015

Conf.univ.dr. Gabriel I NASTASE
Bucuresti
24.09.2015

The post IN MEMORIAM TRIBUNUL ŞI MOARTEA appeared first on Pavaza.

Bate-i Dumnezeu! Pe toti cei care fura viitorul natiei noastre, al copiilor nostri care mor fara sanse in spitale, al batranilor nostrii care ne-au adus pana aici, al luptatorilor nostrii, de la inceputuri si pana astazi. Cei care ne fura viitorul, care ne fura viata, linistea si siguranta si ne transforma in sclavi, prin hotie şi corupţie, trebuie sa raspunda in fata legii. Romania nu este numai tara lor!
Patrioti romani din justitie, servicii de securitate, armata si politie aveti o datorie fata de patrie, fata de neamul romanesc! Presedintele statului este intaiul luptator! Toti avem datoria sa ne aparam tara! Respectul se impune nu se cerseste!
Romani faceti-va datoria cu cinste, acolo unde sunteti!

Nimeni nu este mai presus de lege!

The post Aici e neamul geto – dac ! appeared first on Pavaza.

REMEMBER

PROGRAME UITATE, DAR OPORTUNE ÎN ACTUALA CRIZĂ ECONOMICĂ ŞI FINANCIARĂ

Conf.univ.dr. Gabriel I. NĂSTASE

Universitatea Creştină ,,DIMITRIE CANTEMIR”

Facultatea de Finanţe, Bănci şi Contabilitate

• Director al Programului de Studii universitare de masterat „Finanţe şi gestiunea afacerilor” din cadrul Facultăţii de Finanţe Bănci şi Contabilitate din Bucureşti (FBCB)
• Director al Centrului de Cercetări, Studii şi Aplicaţii Financiar – Bancare din cadrul Facultăţii de Finanţe Bănci şi Contabilitate din Bucureşti (FBCB)

Consideraţii generale

Evoluţia evenimentelor din decembrie 1989, a avut menirea de a relansa România pe orbita statelor cu un sistem politic profund democratic. Amplul proces de refacere, instituţionalizare şi instaurare al principiilor economiei de piaţă, prin mecanismele specifice societăţii capitaliste, – către care tindem – a angrenat sub o formă sau alta întreaga societate românească.

            Faţă de acest deziderat, cu profunde semnificaţii în plan etic, civic, politic şi socio-economic, nu am rămas impasibili. L-am considerat o problemă de conştiinţă şi dintr-o datorie morală, ne-am implicat efectiv în dezvoltarea dificilului proces de refacere, pe baze fundamentate din punct de vedere ştiinţific, a sistemului economico-social instituit în România.

            Toate acestea, dintr-o dorinţă justificată, de a ne aduce contribuţia la amplul proces de integrare a ţării în Uniunea Europeană (U.E.) şi de dezvoltare durabilă a societăţii româneşti.

            Iată doar câteva din motivele pentru care a fost conceput şi realizat în intervalul
1990-2005[1] Programul „UNICUS”, mecanism de implementare teritorială a Strategiilor de dezvoltare a României, model şi modul în procesul integrării europene.

            În viziunea autorilor şi nu numai, acest tip de Program de dezvoltare, evidenţia şi încerca să valorifice resursele spirituale şi materiale ale societăţii româneşti, racordându-le la circuitele de valori interne şi internaţionale.

            Primul perimetru ţintă ales încă din 1990 şi supus analizei sectoriale pentru determinarea diagnosticului de zonă acoperea peste 4000 km² în sudul Municipiului Bucureşti, părţi din judeţele Călăraşi, Ilfov şi Giurgiu şi reprezenta cea mai importantă zonă strategică a ţării, în contextul viitoarei integrări a României în U.E.

            În această primă etapă, Programul oferea aproximativ 1800 de proiecte punctuale, de importanţă locală, zonală, regională, naţională şi transfrontalieră. Domeniile de interes fiind: infrastructura de transport multimodală, agricultură (sector vegetal, zootehnic, piscicol, horticol, vânătoare, aquacultură şi agricultură ecologică), industrie (obiective mici şi mijlocii, obiective majore, parcuri tehnologice şi industriale IT) protecţia mediului, reconversie socio-profesională, dezvoltare rurală sistematizare edilitar-urbanistă, societate informaţională, turism de toate tipurile, educaţie, sănătate, cultură prin realizarea infrastructurilor socio-administrative în zonele de contact.

            Aşa cum a fost conceput şi structurat, Programul reprezenta modalitatea optimă de implementare teritorială a planului de combatere a sărăciei, a măsurilor de relansare economică, în general a oricărui concept politic viabil şi pertinent privind dezvoltarea ţării.

            Metodologiile de aplicare de care dispunea, permiteau implementarea Programului „UNICUS” oriunde în ţară, pe unităţi teritorial-administrative de tip judeţ sau comună, pe zone geografice cum ar fi Valea Jiului, Munţii Apuseni, Delta Dunării etc. şi chiar pe areale istorice, de genul Ţara Bârsei, Ţara Loviştei, Ţara Haţegului etc.

            „UNICUS” a fost şi a rămas un program integrat şi integrator al societăţii civile, în dubla ei calitate de participantă şi beneficiară a procesului de dezvoltare socio-economică.

            Interesul naţional pe care l-am pus mai presus de orice, a fost cel care ne-a unit şi care ne-a permis să concepem şi să promovăm Programul „UNICUS” atât de necesar în acea etapă de tranziţie prelungită. Pe durata promovării acestui Program ne-am confruntat cu micile şi marile interesele de clan, care nu aveau nimic în comun cu marele deziderat naţional – dezvoltarea economică şi socială pe termen mediu şi lung.

            Arc peste timp, vorbele marelui Nicolae Titulescu îşi găsesc justificarea în actuala etapă şi stare de fapte, când avem nevoie mai mult ca oricând de unitate în concept, de o viziune clară asupra procesului dezvoltării şi acţiune unitară din partea tuturor factorilor responsabili şi implicaţi să vadă şi să acţioneze unitar, depăşind barierele micilor interese de partid.

            Se impunea o clar-viziune strategică unitară, un nou concept, o poziţie fermă, determinată de orizontul de aşteptare care trebuia transformat în orizont de acţiune pe termen mediu şi lung. Vectorul se numea “continuitate” pentru că direcţia era bună, iar viteza trebuia accelerată. U.E. nu ne aştepta să ne trezim din amorţeală. Să nu uităm aspectul cel mai important, am fost într-o primă perioadă în plină cursă de aderare, iar ulterior, de la 01 ianuarie 2007 am intrat într-o competiţie acerbă alături de celelalte state care au candidat şi
s-au angrenat în procesul integrării europene.

            Intrarea României în marea familie europeană la 1 ianuarie 2007, a fost nu numai un merit, dar şi o obligaţie din punct de vedere al antrenării întregii societăţi în marea competiţie, în care trebuia să dovedim că acordarea statutului de piaţă funcţională este justificat, iar aplicarea lui va permite mediilor economice româneşti să devină competitive şi să trateze de la egal la egal cu partenerii europeni. Marele pas pe care l-am făcut în 2007 nu a fost altceva decât o etapă în procesul dezvoltării durabile.

            Datorită volumului mare de documente, peste 4000 de pagini, cuprinzând studii, prognoze, planuri, hărţi, schiţe, subprogram de zonă, proiecte etc. Programul „UNICUS” era structurat în 5 mari componente.

Realizarea obiectivelor pe care le presupunea acest Program, fără a crea tendinţe megalomanice şi departe de a se constitui un fapt în sine, se înscria pe traiectoria ascendentă a aspiraţiilor de valorificare a potenţialului creativ de care dispunea societatea românească la un moment dat în procesul dezvoltării sale. Privit din acest punct de vedere, „UNICUS”, a reprezentat o necesitate impusă de dorinţa şi nevoia de mai bine. Programul putea constitui în modul cel mai elocvent o veritabilă probă a schimbării de mentalitate şi acţiune, pentru că în istorie am demonstrat nu de puţine ori „că am semnalizat la dreapta şi am luat-o la stânga”.

Programul „UNICUS” a cuprins şi intervalul de timp 2000-2020 ca orizont de acţiune, cu o extensie a proiectelor de investiţii la peste 200 de milioane de lei, luând în calcul procesul dezvoltării edilitar-urbanistice şi pe cel al mediului de afaceri. Frontul de acţiune multidisciplinară al Programului oferea peste 250.000 de noi locuri de muncă permanente sau facultative în prima zonă de contact.

Numai canalul navigabil pe Argeş oferea circa 15.000 de locuri de muncă pe 5 ani, iar Tunelul pe sub Dunăre între Giurgiu şi Ruse alte 8.000 de locuri de muncă pentru următorii 4 ani.

Fiecare comună din zona aleasă dispunea de o strategie de dezvoltare pe termen lung, însoţită de pachete de proiecte de investiţii atractive pentru finanţatori.

S-a afirmat justificat şi de nenumărate ori că România nu are capacitate de absorbţie a fondurilor investiţionale din lipsă de programe şi proiecte. „UNICUS” ar putea schimba raportul de forţe din acest punct de vedere. Programul avea şi are ca obiectiv principal datoria de a schimba imaginea ţării în lume.

Structura operativă de implementare ar putea sparge barierele corupţiei şi birocraţiei acţionând la nivelul standardelor impuse de partenerii din U.E. şi din SUA.

            În ceea ce priveşte proiectul „Balkan Tunel” a-şi dori să aduc şi alte precizări faţă de cele pe care le-am invocat anterior în câteva articole apărute în „Cronica Fundaţiilor”.

            Problema realizării unui sistem de subtraversare a Dunării între cele două ţări nu este recentă. Primii care au avut ideea şi au realizat proiecte (însoţite de studii de specialitate) au fost inginerii români şi nu cei bulgari, nemţi sau alţii.

            O alternativă la podul peste Dunăre de la Feteşti – Cernavodă – al inginerului A.Saligny a fost proiectul unui tunel pe sub Dunăre al altui vizionar român, inginerul A. Călinescu. După revoluţia din ’89, în perioada 1992  – 1993, în plină desfăşurare a activităţilor de analiză-diagnostic a sectorului Dunăre – Giurgiu, privind identificarea  şi evidenţierea resurselor din zonă, din cadrul Programului de dezvoltare durabilă „UNICUS”, omul de afaceri din Municipiul Giurgiu, Brumărel MUCĂ a readus în memoria românilor ideea realizării unui tunel pe sub Dunăre între Giurgiu (RO) şi Russe (BG).

            Ca urmare, în anul 1999, Brumărel MUCĂ împreună cu subsemnatul (consilier al preşedintelui Confederaţiei Sindicale Naţionale „MERIDIAN”, Ion POPESCU) am constituit un “Grup de Lucru” pentru promovarea Programului. “UNICUS” a fost susţinut iniţial printr-un Raport Tehnic privind “O nouă legătură feroviară şi rutieră între România şi Bulgaria prin subtraverasrea Dunării la Giurgiu – Russe”, elaborat de SC MUCA&CO – Giurgiu. Ulterior acest Raport a fost inclus în Programul „UNICUS” şi susţinut logistic.

            Propunerea privind realizarea “Balkan – Tunel” a fost prezentată de către “Grupul de Lucru” şi susţinută de Confederaţia Sindicală Naţională “MERIDIAN” la Preşedinţie şi Guvernul României.

            Totodată, s-au iniţiat şi alte demersuri pentru promovarea acestui Proiect. S-a discutat la Giurgiu, Russe şi Bucureşti cu doamna Rumyana Petrova, coordonatorul Departamentului de Strategie şi Planificare Regională din cadrul Ministerului Bulgar al Dezvoltării Regionale, privind realizarea în “oglindă” de către partea bulgară a Programului “UNICUS”, inclusiv a “Balkan – Tunelului”.

            Realizarea tunelului a fost apreciată ca fiind o prioritate în dezvoltarea economică şi socială a celor două ţări. Ca urmare, s-au depus eforturi pentru identificarea şi atragerea de surse de finanţare externă, evitându-se finanţarea de la Bugetul de Stat.

            “Grupul de Lucru” a propus înfiinţarea unui consorţiu româno – bulgaro – luxemburghez, care să finanţeze această investiţie, apreciată la aproximativ 500 de milioane USD. Totodată, s-a considerat că în cei cinci ani de execuţie a “tunelului”, se vor asigura cel puţin 5000 de locuri de muncă, în condiţiile în care industria româneascăîn general şi cea din minerit în special (inclusiv cea din Valea Jiului) suferise profunde pierderi de forţă de muncă prin masive disponibilizări. Din păcate Guvernul României şi ministerele responsabile cu promovarea şi susţinerea acestui proiect nu au tratat cu seriozitate demersurile “Grupului de Lucru” privind realizarea “Balkan – Tunelului”, dar şi a altor proiecte din cadrul Programului “UNICUS”.

• Istoricul acestei iniţiative
• Programul “UNICUS” a fost conceput în perioada 1990-2005[2], astfel încât prin investiţii sigure să se obţină câştiguri profitabile şi nu oricum, ci prin seriozitate, profesionalism şi eficienţă pentru a realiza efectul dorit: bunăstare şi progres.

            · Programul „UNICUS” a fost conceput de Lt.col.(r) Ion DOBRE cu scopul de a configura România într-o ţară unică şi magică în marea familie europeană, angrenată în procesul globalizării. Ulterior, acest program a fost susţinut şi dezvoltat în cadrul Confederaţiei Sindicale Naţionale „MERIDIAN”, unde m-am implicat în promovarea Programului „UNICUS” în calitate de consilier al Preşedintelui CSN „MERIDIAN”, Ion POPESCU.

            Cunoşteam acest Program din perioada în care am activat ca şi consilier în Administraţiile celor doi preşedinţi, Ion ILIESCU şi Emil CONSTANTINESCU. Ulterior, aveam să apreciez valoarea acestui Program în condiţiile în care acesta s-ar implementa.

            Numeroasele proiecte propuse pentru aplicare (implementare), din cadrul acestui Program, ar fi putut genera, în timp: investiţii, afaceri, beneficii, siguranţă şi protecţie socială.

            Unele dintre aceste proiecte ar fi putut beneficia de fonduri modeste, accesibile multor întreprinderi mici şi mijlocii, altele (ex.:”Balkan Tunel” şi „Canalul Dunăre-Bucureşti) ar fi necesitat şi implicarea instituţiilor statului, respectiv a Guvernului României.

            · Ulterior, Programul „UNICUS” a fost prezentat în anul 1999 Preşedintelui României, Emil CONSTANTINESCU, Primului Ministru Radu VASILE, Ministrului Transporturilor Traian BĂSESCU şi altor miniştri.

            Reacţiile au fost rezervate sau nu s-a primit nici un răspuns din partea acestora (singurul care a avut un punct de vedere pertinent la acea dată, a fost Traian BĂSESCU).

• Membrii „Grupului de Lucru” au iniţiat diverse acţiuni de promovare pentru realizarea proiectului „Balkan Tunel„ privind o nouă legătură feroviară şi rutieră între România şi Bulgaria prin sub-traversarea Dunării la Giurgiu – Russe
• Adresa „Grupului de Lucru” către autorităţi,1 martie 1999
• Adresele iniţiate de MUCĂ Brumărel către autorităţi,  7 aprilie 1999
• Răspunsul Ministrului Transporturilor, Traian BĂSESCU, 11 mai 1999
• Punctul de vedere al autorităţilor transmis CSN „MERIDIAN” la data 16 mai 1999
• TRAPEC S.A. Răspuns şi Propunere de conţinut pentru proiectul de tunel 
• Răspunsul primit de la SETEC

Activitatea„Grupului de Lucru” privind promovarea Programului „UNICUS” a fost consemnată şi de mass-media.

• Articole din presă referitor la acest subiect

• Presa din Bulgaria 
• Presa românească: „Românul Mucă vrea să sape trei tunele pe sub Dunăre”; „Tunele Rutiere pe sub Dunăre”; „Construirea unui tunel feroviar între  Bulgaria şi România”.

Demersurile „Grupului de Lucru” care s-a constituit, nu s-au oprit aici.

Sinteza Programului „UNICUS” s-a  prezentat şi în cadrul ediţiei a IV-a a Forumului investiţiilor din România de către Ion DOBRE ca reprezentant al „Grupului de Lucru” şi realizator al Programului. Mesajul acestuia avea să fie bine primit şi apreciat. Doar atât!

Iniţiativa de a pune faţă în faţă finanţatori şi titulari de proiecte de investiţii în căutare de finanţare, a reprezentat o încercare şi modalitatea pragmatică de rezolvare a problemelor de ordin socio-economic cu care România se confrunta în acea neaşteptat de prelungită perioadă de tranziţie.

            Ediţia a IV-a a Forumului internaţional de investiţii denumită generic “tradiţie şi necesitate” a fost o manifestare benefică, dată fiind participarea masivă a reprezentanţilor mediului de afaceri, interesaţi în bunul mers al fenomenului economic românesc, dar mai ales, prin identificarea şi valorificarea oportunităţilor de afaceri.

            În felul acesta iniţiativa “Grupului de Lucru” a rămas un vis frumos şi neîmplinit.

[1]În anul 2005 m-am retras din „Grupul de Lucru” (numit şi „Comitet de Iniţiativă”) dezamăgit de lipsa de reacţie a decidenţilor politici. M-aş bucura ca Programul „UNICUS” să revină în actualitate, în atenţia celor care decid.

[2]Este greu de stabilit o limită superioară a acestui interval de timp, întrucât an de an s-au adus noi îmbunătăţiri acestui Program, prin propuneri de proiecte.

The post PROGRAME UITATE, DAR OPORTUNE ÎN ACTUALA CRIZĂ ECONOMICĂ ŞI FINANCIARĂ appeared first on Pavaza.

În prezent asistăm la modul în care haosul s-a instalat şi a început să erodeze instituţiile statului român, prin promovarea imposturii şi a corupţiei în detrimentul competitivităţii.
Tendinţa este de a destructura ierarhia valorică prin „dinamitarea” criteriilor care o definesc şi de a „reconstrui” un alt stat după chipul şi asemănarea „arhitectului” său.
Ceea ce se întâmplă în România şi în alte ţări din Europa şi din lume este mesajul clar al dezordinii mondiale la care asistăm neputincioşi. Este un alt tip de război, o altă etapă a celui care s-a numit cândva „războiul rece”.
Este războiul declanşat încă din 1990 de cei care l-au câştigat pe cel „rece”. Acum, învinşii acelui război devenit istorie, trebuie să accepte condiţiile învingătorului, care sunt din ce în ce mai necruţătoare.
Acest război a măturat totul pe parcursul evoluţiei lui şi este din ce în ce mai perceput şi conştientizat de populaţiile Planetei. Să nu uităm cum au început şi cum s-au terminat cele două războaie ale secolului XX al mileniului care s-a „scurs” din clepsidra civilizaţiei umane şi cum a „evoluat pacea” şi care au fost urmările ei.
Acum dezordinea mondială pregăteşte o altă ordine. Nu trebuie să mai foloseşti potenţialul distructiv al armelor, care au secat ţările lumii de uriaşe resurse, pentru a ucide milioane de oameni. Este suficient ca, în numele globalizării, să introduci alte cutume decât cele cu care au fost obişnuiţi să trăiască oamenii. Este mult mai eficient să le schimbi sensul vieţii moştenit de secole şi/sau mii de ani, să-i scoţi din matca lor şi să-i distrugi.
Trebuie doar să le spulberi reperele existenţiale bazate pe religie, obiceiuri, tradiţii, educaţie, instrucţie etc. şi ai creat deja instabilitate, nesiguranţă, dezarmonie şi neînţelegeri între oameni. Este începutul sfârşitului.
Ceea ce azi noi numim, cu eleganţă academică şi argumentare ştiinţifică, situaţie de criză, de fapt este un război dus cu cele mai inovative mijloace care promovează pe de-o parte circul degradării umane în exces, dar cu mai puţină pâine, iar pe de altă parte durerea, frica, nesiguranţa.
Principalul vector, armă redutabilă a acestui război, este mass-media care promovează în exces lumi diferite: ale sărăciei şi ale opulenţei. Încet dar sigur se aşează, cu viclenie, o lume confuză, populată cu scursori ale societăţii (profitori, oportunişti, curve, derbedei etc.) în detrimentul valorilor autentice, nevoite să emigreze în ţările care au nevoie de ei. 
Sistemele de valori sunt restructurate, intelectualii sunt ironizaţi, aruncaţi în derizoriu, umiliţi, pedepsiţi. Totul este un spectacol grotesc la care populaţia asistă inconştientă, hlizindu-se tâmp.

Şi totuşi statisticile ne mai dezmeticesc pe unii dintre noi. De exemplu: din 1990 şi până în prezent doar în accidentele rutiere au murit aproximativ 60000 de oameni!

G.I.N.

The post CRIZA ECONOMICĂ – UN RĂZBOI SUBTIL? appeared first on Pavaza.

„CAZUL BASGAN” ŞI „CHESTIUNEA SUEDEZĂ”

De-a lungul istoriei, rodul creaţiei a numeroşi oameni de ştiinţă şi tehnică români (Paulescu, Odobleja, Basgan ş.a.), în special invenţii fundamentale, a fost furat fără scrupule, încălcându-se cele mai elementare norme juridice şi morale.
În astfel de împrejurări dramatice prin care treceau aceşti creatori, cea mai mare parte dintre contemporanii lor au preferat să asiste cu indiferenţă la tot ce se întâmplă, fără a întreprinde iniţiative de susţinere a acestor savanţi români. Nu am reuşit nici până în prezent să învăţăm din aceste lecţii dure ale istoriei şi nici nu am încercat, noi între noi românii, să ne însuşim valorile moralei şi demnităţii umane, ale fairplay-ului şi ale respectării proprietăţii, inclusiv a proprietăţii intelectuale, fără de care nu poate exista solidaritate şi pace socială.
De exemplu, dacă ar fi existat această modalitate de comportament, Ion Şt. Basgan ar fi putut obţine beneficiile care-i aparţineau ca urmare a dreptului de proprietate obţinut prin folosirea invenţiei sale de către marile corporaţii petroliere americane.
Din păcate, românii ştiu extrem de puţine lucruri despre nedreptatea care i s-a făcut inventatorului român Ion Şt. Basgan. Timp de peste 60 de ani, acesta a fost umilit şi marginalizat.
De aceea, am considerat că este necesară declanşarea unei campanii naţionale pentru recuperarea de la statul american a fabuloasei sume care i s-a „confiscat”.
În acest sens, am editat în 1997 monografia inventatorului român, am inaugurat, împreună cu directorii Muzeului Naţional al Petrolului din Ploieşti şi Muzeul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Bucureşti un stand de documente care îl omagiază pe Ion Şt. Basgan şi îl readuce în panteonul marilor creatori români.
Totodată, cu ajutorul oficialităţilor din Focşani, Şcoala nr. 2 (unde a urmat cursurile gimnaziale Ion Şt. Basgan), precum şi una din străzile acestui oraş poartă numele inventatorului român.
În spiritul acestei campanii naţionale, au fost organizate sesiuni ştiinţifice şi emisiuni la radio şi televiziune, respectiv la TV 7abc – „O noapte cu poetul Adrian Păunescu”, s-au realizat interviuri şi s-au scris numeroase articole despre marele inventator român Ion Şt. Basgan.
O altă acţiune organizată de către Fundaţia Ion Basgan în sprijinul acestei personalităţi a ştiinţei şi tehnicii româneşti a fost şi editarea în limba engleză a unei monografii Ion Şt. Basgan („Ion Basgan, a Romanian Inventor”) de către editura AGIR şi Editura RAPANA. Lucrarea a fost prezentată în anul 2000 la Expoziţiile de carte de la Hanovra şi Frankfurt şi transmisă tuturor ambasadelor din lume, pentru a face cunoscută această chestiune. În astfel de situaţii nu mai funcţionează principiile democraţiei şi ale reciprocităţii în materie de respectare a drepturilor de proprietate.
Alte state, de exemplu America şi Suedia, se implică activ în recuperarea unor proprietăţi pe care le-au deţinut cetăţenii lor.
În timpul mandatului său, ambasadorul SUA în România, James ROSAPEPE, a lansat pe Internet un ghid practic pentru redobândirea proprietăţilor cetăţenilor americani. Ghidul a fost creat pentru a sprijini demersurile cetăţenilor americani în recuperarea proprietăţilor confiscate de autorităţile comuniste sau fasciste din România.
Însă, distinsul ambasador nu a „suflat” nici o vorbă în legătură cu proprietăţile confiscate cetăţenilor români de către autorităţile americane, respectiv, despre Ion Şt. Basgan şi demersurile lui şi ale familiei privind recuperarea drepturilor de proprietate industrială pe care trebuia să i le achite statul american. Aspect pe care fostul ambasador al SUA în România îl cunoştea foarte bine.
De asemenea, nu cu mult timp în urmă „Chestiunea Suedeză” a reţinut atenţia presei – mai mult decât era necesar. În principal problema suedeză rezolvată de statul român a avut următoarea istorie:
Negocierile purtate între România şi Suedia în legătură cu litigiul dintre cele două state cunoscut sub genericul „chestiunea suedeză”, au avut şi ineditul lor. Şi anume la discuţiile care au avut loc între cele două ţări, partea suedeză a fost reprezentată de statul suedez şi concernul (privat) ABB! De menţionat că acest concern şi-a dezvoltat afacerile din România pe două direcţii convergente: recuperarea datoriei istorice şi afaceri în sistemul energetic.
Tandemul astfel format între statul suedez şi concernul ABB (cei care au participat la negocieri au observat că relaţia dintre concern şi statul suedez era foarte strânsă) a acţionat în „forţă” făcând „presiuni” mari asupra statului român prin includerea în acordul stand-by cu FMI a unui „element de presiune” sau astfel spus a unui „element care să influenţeze” România în soluţionarea acestui litigiu.
Documentul care însoţea solicitarea tandemului suedez (Parteneriat public – privat) a fost pus la dispoziţia reprezentanţilor Guvernului României. Acest document extrem de bine elaborat şi redactat cu multă minuţiozitate era însoţit de un montaj financiar care prevedea preluarea de către partea suedeză a unor obiective industriale. Suedezii sugerau în propunerea de proiect o sumă considerată de ei rezonabilă, respectiv de 800 milioane de dolari, comparativ cu datoria recalculată, care ar fi fost în realitate de 3,7 miliarde dolari. Exorbitanta sumă includea dobânzile actualizate şi inflaţia şi fusese evaluată în 1998 de către o firmă de consultanţă Arthur Andersen (SUA).
Auditul fusese comandat de concernul ABB dar contestat de oficialii români, cât şi de firme de audit din Europa. De menţionat că datoria pe care statul român o avea faţă de cel suedez datează din 1929, iar sumele vehiculate erau între 27 şi 30 milioane dolari aur. Fostul Preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu achitase deja o parte din sumă, 16 milioane dolari SUA.
Strategia aplicată cu măiestrie de suedezi nu poate fi condamnată, în schimb noi nu am ştiut să ne urmărim interesul naţional. În perioada negocierilor (1997 – 1998) România se afla între „ciocan şi nicovală” între suma exorbitantă de 800 milioane dolari solicitată de suedezi şi vârful de plată de 2,8 miliarde dolari respectiv de 3,2 miliarde de dolari pe care le-a avut România în 1998 respectiv în 1999.
Achitarea sumei respective către suedezi, ar fi adus România în incapacitate de plată. Pentru soluţionarea „chestiunii suedeze” demersurile făcute de reprezentantul concernului ABB, Peter Fallenius au fost şi de natură ilegală. În sensul că acesta după ce a fost arestat la începutul anului 2005 fiind judecat în baza mai multor capete de acuzare: fals, uz de fals şi delapidare, ar fi mărturisit printre altele că din banii ABB a mituit oficiali români cu suma de 600.000 dolari!
Numele vehiculate, au mai puţină importanţă, instituţiile statului român nu au dorit să facă lumină în legătură cu cele afirmate de Peter Fallenius.
Ceea ce este important de reţinut este prestaţia pe care au avut-o suedezii faţă de statul român precum şi modalitatea ingenioasă, chiar diabolică de a rezolva acest litigiu.
Negociatorii ABB aveau liste foarte exacte de companii (unităţi economice) subevaluate pe care doreau să le primească în contul datoriei, inclusiv cu rezultatele financiare pe ultimii zece ani.
Investiţia la reactorul 2 de la Cernavodă o evaluau la 11 milioane dolari, uzinele Roman Braşov la 10 milioane dolari! Ideea lor era de a investi în active suma pe care ar fi returnat-o România, iar la un dolar al nostru, ei aduceau 1,5 dolari retehnologizare suedeză!
În urma altor runde de negocieri purtate între cele două state, România urma să achite Suediei 300 milioane dolari din care 60% erau de fapt activ de la Fondul Proprietăţii de Stat (FPS) – participaţii la forme de stat, iar 120 de milioane dolari erau bani.
În 1998, statul român a negociat cu partea suedeză plata sumei de 36 – 38 milioane de dolari, practică pe care Guvernul o mai aplicase în 12 – 13 cazuri.
Datoriile plătite de România în aceste cazuri reprezentau suma actualizată dar fără dobândă. Mai mult, Guvernul era dispus să plătească suma de 40 milioane dolari, însă suedezii nu au acceptat!
Surprinzător este faptul că deşi până la urmă s-a stabilit o sumă cuprinsă între 36 – 40 milioane dolari pentru plata datoriei, statul român a plătit în 2001, conform unei înţelegeri semnate între Guvernul României şi cel al Suediei, o sumă de trei ori mai mare, respectiv 120 milioane dolari!
Dacă statul român a dorit să rezolve problema suedeză cu orice preţ sau şi-a propus, cum de fapt este firesc s-o facă, să rezolve şi problemele altor ţări cu privire la anumite drepturi de proprietate, în primul rând, acesta trebuie să-şi clarifice propriile sale probleme în raport cu alte state şi să acorde prioritate restabilirii morale şi materiale a unor mari creatori de inteligenţă români.
Printre aceştia se numără şi Ion Şt. Basgan, un aprig susţinător al intereselor naţionale şi un simbol al luptei împotriva nedreptăţii iniţiate de conaţionalii săi, cât şi de reprezentanţii marilor puteri occidentale care i-au folosit invenţiile fără a i le recompensa ca atare.
Din păcate, mass-media din România a „tăcut” şi nu a popularizat pe măsură acest fenomen cu implicaţii mult mai mari decât „Chestiunea suedeză”. „Efectul Basgan” a revoluţionat un domeniu, a creat prosperitate şi progres la nivel mondial.
Invenţia lui Ion Şt. Basgan şi aplicaţiile ei nu au fost o simplă speculaţie financiar – bancară, ca urmare a unui act investiţional realizat într-un context istoric favorabil unor astfel de practici, aşa cum a fost „chestiunea suedeză”.
Pentru invenţia sa, Ion Şt. Basgan trebuia să primească, conform prevederilor legilor internaţionale, 8,6 miliarde de dolari SUA. Nu i-a primit. De aceea, an de an dobânzile ce au fost aplicate sumei iniţiale au ajuns să constituie, împreună cu cele 8,6 miliarde de dolari SUA, o sumă considerabilă. De ce Guvernul României nu introduce în programul de negociere cu Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional şi această problemă?
De exemplu, într-un interviu realizat în 1960, de scriitorul şi ziaristul Paul Anghel, suma totală pe care trebuiau să o încaseze Ion Şt. Basgan şi statul român, ajunsese la… 22 miliarde de dolari SUA.
Într-adevăr, sume ameţitoare, care oricum nu pot fi plătite integral. Parţial însă, da!
Pentru România „cazul Basgan” era mult mai demn de o „cauză naţională” decât „chestiunea suedeză”.
În consecinţă, cui şi de ce îi este frică de Ion Şt. Basgan şi cine nu doreşte recunoaşterea meritelor sale?

G.I.N.

The post „CAZUL BASGAN” ŞI „CHESTIUNEA SUEDEZĂ” appeared first on Pavaza.

 Prezentare carte “Războiul spionilor”

Înainte de a începe să citim această captivantă carte, să încercăm să răspundem – succinct – unei întrebări: Ce este spionajul? Spionajul este arta neagră a relațiilor internaționale. Vreme de șapte milenii, spionajul a fost clasat printre artele negre ale istoriei, strict segregat de afacerile politice. Abia începând cu Franța veacului 17, cardinalii Richelieu și Mazarin – fiecare din ei ocupând fotoliul de prim-ministru, vreme de 18 ani – introduc oficial spionajul în alcovul politicii. Mazarin lansând chiar o faimoasă aserțiune care face și astăzi carieră: ,,Serviciul de spionaj este felinarul de noapte care luminează sumbrele cărări ale politicului”.

Un alt posibil răspuns, la întrebarea de mai sus ar fi: spionajul este – după prostituție – cea mai veche meserie a oamenilor. Și totuși, despre spionaj se vorbește, la scenă deschisă, foarte rar și foarte puțin. Ca și despre prostituție. Puținiistorici au curajul să vorbească lejer despre rolul prostituției, despre influența covârșitoare a curtezanelor – un eufemism, pentru practicantele acestei ancestrale meserii – asupra marilor întâmplări din istoria lumii. De asemenea, în mod tradițional, istoriografia oficială ignoră partitura executată de spionaj, în concertul evenimentelor mondiale. De ce atâta mister? E bine? E rău? Nu e nici bine nici rău. Ci este necesar. Absolut necesar! Pentru că spionajul operează asupra unui teribil material: informația! Un material, deopotrivă, exploziv și gingaș. Un material mai prețios decât aurul. Francis Bacon spunea cândva că ,,informația înseamnă putere”. Cine vînează mai multe informații, dispune de mai multă putere. Și cum ar mai putea vâna pisica șoareci, dacă i-am pune clopoței? De aceea este necesar misterul. Lumea spionajului e unică, pentru că nu mai există un alt domeniu al îndeletnicirilor umane care să se consume exclusiv în umbră, în tăcere, într-un deplin anonimat.

Nu de puține ori, în activitatea de spionaj, prețul eșecului fiind sacrificiul suprem.

Spionajul este un război permanent. Și total. Un război invizibil care se întinde peste toate fronturile condiției umane. Aici armele nu tac niciodată! Și niciodată, în acest ciudat război, nu vom cunoaște adevărul întreg al istoriei. În celebrul său cabinet negru, Churchill obișnuia să afirme: ,,În spionaj, adevărul trebuie însoțit, întotdeauna, de o puternică gardă pretoriană de minciuni”.

Această excepțională carte, – Războiul spionilor – ne demonstrează magistral că spionul modern culege informații din absolut orice domeniu de activitate. Astfel, există spionaj economic, spionaj științific sau spionaj industrial, spionaj politic, spionaj militar ori spionaj financiar, spionaj comercial și chiar spionaj religios. Organizația catolică ,,Opus Dei”, fondată în 1928 de Josemaria Escriva, astăzi cu peste 80 000 de membri, constituie un veritabil serviciu secret al Vaticanului. Spionajul contemporan se află infiltrat în toate compartimentele vieții sociale și ale vieții private. Orice informație – secretă sau nesecretă – produsă de o societate umană nu scapă de ochiul avizat, strict specializat și îndelung exersat al spionului. În materie de spionaj, nu există prieteni sau neprieteni: oricine spionează pe oricine!

Desigur, există pondere și există nuanțe, când spionezi un amic sau un inamic, dar spionaj există permanent și împotriva tuturor. Un personaj avizat – l-am numit pe reputatul I.C. Masterman – spunea că ,,unica regulă în spionajul contemporan este aceea de a spiona orice putere, indiferent dacă acea putere ne este prieten sau dușman”.

Spionajul, ca și contraspionajul, este omniscient, omnipotent și omniprezent. Nu-i scapă nimic. Nici chiar viața privată a oamenilor. Mai ales slăbiciunile lor, păcatele lor, pasiunile lor, gusturile, înclinațiile, capacitățile intelectuale, bolile de care suferă, fobiile și dorințele, petele negre din trecutul lor. Tot-tot! Oamenii pot fi agresivi, diabolici sau fermecători, disperați, blajini, bezmetici, cutezători sau hrăpăreți, generoși sau detestabili; pot fi cârcotași, orgolioși, invidioși sau desfrânați, exaltați sau farisei; pot deveni posesivi, smeriți, avari, sau lăudăroși, vicioși, mincinoși, lacomi sau pătimași. Toate aceste ascunse trăsături de caracter se pot constitui în tot atâtea informații extrem de prețioase, utilizate cu precădere în munca de recrutare de agenți secreți, de exploatare în orb, de compromitere a unor personaje sus-puse, de șantajare, dirijare, manipulare sau influențare a acestora. Abisul uman, unde acționează spionajul, este imens. Este de fapt, un imperiu fără de hotare. Pentru că fără de hotare este și sufletul omenesc. Pe vremea când era șef al Serviciului de contraspionaj francez – cu numai câțiva ani în urmă – contele de Marenches declara la o conferință de presă: ,,În ziua de azi, pentru a stăpâni cât mai mulți oameni, nu se mai cuceresc teritorii, ci sufletele acelor oameni. Odată ce ai sufletul, ai omul; iar când ai omul, teritoriul vine de la sine”. Aviz înalților dregători ai țării noastre, care cam fac bășcălie – ca să nu-i spun criminală bătaie de joc – atunci când discută despre spionaj și contraspionaj! E trist, dar istoria se repetă adeseori, mai întâi ca farsă, apoi ca tragedie.

În aceste condiții, meritul autorilor acestei cărți – erudiții Gabriel I. Năstase și Bogdan Păpădie – evoluează dintr-un simplu gest publicistic, într-un profund mesaj patriotic. Într-un grav semnal de alarmă. Cartea Războiul spionilor dezvăluindu-ne o lume, în care granița dintre esențe și aparențe este atât de labilă, atât de nesigură: lumea spionajului.

Cartea pe care tocmai te pregătești s-o citești – ilustre Cititor – ne vorbește despre patriotism, spioni și contraspioni, ne devoalează tenebrele, pericolul și puterea malefică de penetrare a spionajului. Și ne îndeamnă să ne servim patria – cu abnegație și sacrificiu – în sfera veșnic fierbinte a serviciilor secrete. Adică acolo unde istoria este așezată între oglinzi strâmbe, încât nu mai știi cine minte și cine spune adevărul. Bertolt Brecht, scriitor, dramaturg și, în același timp, spion al fostei Germanii comuniste, ne face o cinică mărturisire: ,,Estul și Vestul sunt două curve; dar curva mea este gravidă”.

Literatura de spionaj și contraspionaj, precum această carte-document, este un gen aparte, mai special, mai subtil, uneori trebuie să citești printre rânduri, să decriptezi limbajul folosit, să-i pătrunzi structura și să te lași furat de ritmul lui alert și palpitant.

Ca să te apropii de lumea spionajului, ca să scrii despre spioni, trebuie să te documentezi temeinic. Foarte temeinic. Trebuie să înveți – desigur, din surse sorginte – ce înseamnă agent de influență, sau de supraveghere, ori de provocare, ce este acela un cifru, sau o cârtiță, ori un contact pasager, ce este criptanaliza, legenda sau cutia de scrisori. Trebuie să înțelegi ce înseamnă exploatarea în orb, sau propaganda gri, propaganda neagră ori dezinformarea. Trebuie să afli ce sunt jocurile operative, interceptările secrete, protecția contrainformativă sau acțiunea de acoperire. Este o lume de care nu te poți apropia cu superficialitate. Iar autorii acestei cărți au demonstrat, cu prisosință, că au vrut, au știut și au putut să ne ofere exact informațiile necesare.

Spioni, spionaj, război al spionilor. S-ar putea spune că spionii mișună printre noi. Dacă e așa, atunci de ce atât de puțini spioni celebri sunt consemnați de istorie? Simplu! Pentru că un spion nu devine celebru, decât când este prins. Când cade. Așa cum este cazul prea-frumoasei Mata Hari, sau al sclipitorului Richard Sorge. Din aceiași ilustră galerie îl desprindem pe Oleg Pankovski, ori pe omul de știință Philby, sau pe poliglotul Cicero, ori pe soții Julius și Ethel Rosenberg. Sau – de ce nu? – pe mai recentul spion Aldrich Ames, plantat de ruși chiar în fruntea Departamentului de contrainformații din cadrul CIA. Restul e tăcere!

Marii spioni sunt prinși rar, foarte rar. Plevușca se agață mai repede. Sau, cum spunea Eugen Cristescu, unul din șefii spionajului românesc: Uneori, este necesar să prinzi o maimuță, ca să sperii un tigru”.

prefață de Olimpian Ungherea

Războiul spionilor, Ed. Phobos, Publishing House, București, 2005

The post Prezentare carte “Războiul spionilor” appeared first on Pavaza.

La data de 5 iulie 2011 au avut loc la Mânăstirea COZIA ceremoniile funerare ale celui care a fost cel mai activ dacoromân din Vâlcea, Ţara Loviştei: Dumitru Panu Misăilescu.

Va rămâne pentru noi UN MARE OM
DE O CURĂŢENIE SPIRITUALĂ EXCEPŢIONALĂ, O MINTE EXCEPŢIONALĂ, UN MARE CREDINCIOS ZAMOLSIAN, UN LUPTĂTOR PENTRU DREPTURILE MOŞNENILOR DIN ŢARA LOVIŞTEI, inventator, inovator, copilul moştenitor al marelui cercetător istoric pr. DUMITRU BALAŞA din Drăgăşani – PATRIARHUL DACOROMÂNIEI.

El a organizat de ani de zile, împreună cu
inimosul grup dacoromânesc de la Rm.Vâlcea, Memorialul DUMITRU BĂLAŞA.

Tocmai acum, când la 30 iulie am fi sărbătorit 100 de ani de la naşterea Patriarhului de Drăgăşani la COZIA …

Dumnezeu să-l odihnească !

Fundația Academia DacoRomână ”TDC” – FADRTDC

The post O grea pierdere pentru ACADEMIA DACO-ROMÂNĂ appeared first on Pavaza.