IN MEMORIAM
INVENTATORUL JUSTIN CAPRĂ,
UN GENIU AL CREAŢIEI TEHNICE ROMÂNEŞTI

                                                                                                                            Conf.univ.dr. Gabriel I NĂSTASE

   Inventatorul român Justin Capră s-a născut la 22.02.1933, la Măgureni, în judeţul Prahova.
   Ultima perioadă de viaţă, inventatorul Iustin Capră a trăit-o la Filipeştii de Pădure, judeţul Prahova. Starea de sănătate a lui Iustin Capră s-a agravat pe 19 ianuarie 2015, iar la ora 19:10 a aceleiaşi zile, inima lui a încetat să mai bată, după 82 de ani!
   Despre acest ultim moment din viaţa lui Iustin Capră, Alexandru Bălai, managerul spitalului de urgenţă din Ploieşti a relatat presei următoarele: „A ajuns în stare septică, cu patologie digestivă şi dureri abdominale. S-a suspectat un infarct, dar testele efectuate au ieşit pozitive pentru bacilul Clostridium”.
Inventatorul Justin Capră a fost înhumat cu onoruri militare, la cimitirul Ghencea din Bucureşti.
Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace!

   România a oferit lumii invenţii remarcabile: motorul cu reacţie, stiloul, asfaltul (invenţie realizată de Gogu Constantinescu (1881-1965). Ironia constă în faptul că România continuă să fie ultima ţară din Europa în ceea ce priveşte „infrastructura rutieră”!), forajul la mare adâncime, scaunul catapultat pentru avioanele de vânătoare, ştiinţa sonicităţii, vaccinul antiholeric (metoda lui Ion Cantacuzino se numeşte şi astăzi „Marea experienţă românească”), insulina, motorul cu apă etc.. Multe dintre invenţiile realizate de inventatori români au fost brevetate şi aplicate în afara României!
Trăim într-o ţară frumoasă, cu oameni talentaţi, dar blestemată să fie condusă de indivizi abjecţi, trădători de ţară şi neam, lipsiţi de patriotism, indiferenţi faţă de interesul naţional.
Despre modul în care au fost şi sunt trataţi inventatorii români de către autorităţi şi cum este valorificată inteligenţa românească, Sorin Dinea, preşedintele Asociaţiei Henri Coandă afirma: “Pentru a-şi putea valorifica invenţiile pe plan social, inventatorii au nevoie de bani şi de finanţatori. Oamenii cu idei şi oamenii cu bani trăiesc în lumi diferite. De aceea, pentru a evita un conflict între aceştia, legătura dintre ei e necesar a fi realizată de o entitate intermediară. Această entitate asigură dezvoltarea unei idei, protecţia şi valorificarea sa, astfel încât să câştige atât societatea, cât şi cele trei părţi. La noi însă, nu există o astfel de structură. Adevărul este că în acest moment avem în ţară cel puţin 20 de persoane care deţin idei revoluţionare, adică sunt excepţionale, şi alte câteva sute care ar putea aduce eficientizări majore, fiecare în domeniile lor de aplicare. Numai că din cauza lipsei de încredere şi de interacţiune între inventatori şi posibilii lor finanţatori, aceste idei nu pot fi încă valorificate”.
Până în 1989 Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) era o instituţie publică al cărei rol principal era de protecţie şi valorificare a proprietăţii industriale.
După 1990, OSIM-ul a renunţat la rolul de valorificare a brevetelor de invenţie, de implementare (aplicare) a rezultatelor de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI) în economie.
În calitatea mea de consilier în Administraţia prezidenţială a României, director general în Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (cu rang de secretar de stat), am propus realizarea şi promovarea unei strategii de dezvoltare a mediului de afaceri inovativ, precum şi înfiinţarea unei “Agenţii pentru Valorificarea Drepturilor de Proprietate Intelectuală” (inclusiv pentru valorificarea brevetelor de invenţii).
Din păcate, niciun ministru al educaţiei şi cercetării şi economiei nu şi-au dorit o astfel de agenţie sau orice altă formă de organizare în coordonarea Primului Ministru sau a unuia dintre miniştrii invocaţi. Ulterior, peste ani, s-a observat de ce. Aveau alte preocupări, altele decât cele care vizau interesul naţional. A fost unul dintre numeroasele momente când reprezentanţii instituţiilor publice au performat slab.
Justin Capră a trăit singur, în modestie şi a creat sub influenţa Divinităţii, a lui Dumnezeu. A fost un bun român şi un bun creştin ortodox. L-a iubit pe Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a răsfăţat cu harul de a crea şi a muncii pentru progresul semenilor săi.
“Dumnezeu mi-a dat posibilitatea să mă joc. Jucându-mă, mi-am temperat neliniştea, am reuşit să dorm. Pe la 30 de ani a trebuit să iau chiar nişte calmante. Era anxietate. Chiar dacă era să cadă o frunză, mă speriam. Acum nu prea mă mai interesează părerea oamenilor şi ce se întâmplă în jur. Mi-am dat seama că viaţa este un caz particular al celei veşnice, această viaţă terestră, pe care avem obligaţia să o trăim şi să o cinstim”.
“Ceea ce am realizat eu nu sunt invenţii, sunt nişte lucrări inspirate. Tuturor ne-au căzut mere în cap, dar numai Newton descoperă legea atracţiei universale. Întrebat cum, Newton răspunde: «Am fost inspirat!». Aşa şi eu!”
Justin Capră este autorul a numai puţin de 114 invenţii, printre care: rucsacul zburător (un aparat individual de zbor; microautoturismul “Soleta”, care consumă 0,5 l/100 km şi al unei motorete care funcţiona cu acumulatori (37 Kg, 30 km/h, cu o autonomie de 80 km/h). În total, Iustin Capră a realizat peste 72 de prototipuri de autoturisme cu consum infim, şapte aparate de zbor neconvenţionale pe care le-a testat personal şi 15 motoare neconvenţionale.
Ulterior, “Rucsacul reactiv zburător” a fost preluat şi folosit de americani. În prezent aşa-numitul “rucsac reactiv zburător” asigură posibilitatea astronauţilor de a se deplasa în spaţiu, în afara navetelor spaţiale. Despre această invenţie Justin Capră declara presei: “Eu brevetasem la noi rucsacul zburător, iar patru ani mai târziu, americanii lansau un produs asemănător. Aşa a fost să fie”.
“De pildă, rucsacul zburător a avut la bază nişte idei prozaice: mă gândeam cum să sar gardul fără să vadă şeful. Nu am reuşit, iar când m-am ridicat în aer m-am şi speriat, că nu mă aşteptam. Cam asta a fost ideea. Învingerea forţei gravitaţionale, cu două jeturi, pe bază de combustibil. Nu am simţul proprietăţii, nu mă interesează cine aplică”.
Conform propriilor mărturisiri, Justin Capră a activat şi în comisii de ozenistică: “Ar fi o idioţenie să îşi imagineze cineva că suntem singurii din Univers dintre miliarde de galaxii, dar viaţa nu trebuie să semene cu o alta. Am făcut parte din nişte comisii de ozenistică şi am văzut multe minuni, care nu au nimic de-a face cu fizica newtoniană. Noi suntem nişte fiinţe mici”.
Prietenii inventatorului Justin Capră din Filipeştii de Pădure au amenajat un mic altar în atelierul său. Despre acest gest, Damian ZOTESCU, unul dintre prietenii inventatorului afirma: “A fost o inteligenţă   sclipitoare, dar nesusţinută de statul român, deşi invenţiile lui ar fi putut revoluţiona industria de maşini din întreaga lume”.
Nepotul lui Justin Capră, Valentin TĂNASE s-a gândit ca în memoria inventatorului roman să înfiinţeze un mic muzeu în modesta casă din Filipeştii de Pădure unde, în ultimii zece ani, a locuit Justin Capră: ”Vom face un colţ muzeal. Vrem să strângem tot ce a inventat şi să expunem. Trebuie să indentificăm, mai întâi, unde sunt invenţiile sale. Era un suflet mare şi a dat multe dintre ele, gratis. Acum, le vrem înapoi. Oricum, nimeni nu le poate folosi pe stradă. De ce să le ţină într-un garaj? Sunt neconvenţionale şi nu le pot înmatricula. Justin Capră era cunoscut, nimeni nu-l oprea pe stradă dacă mergea cu aşa ceva”.

The post IN MEMORIAM INVENTATORUL JUSTIN CAPRĂ, UN GENIU AL CREAŢIEI TEHNICE ROMÂNEŞTI appeared first on Pavaza.

Virgilius Justin Capră s-a născut pe 22 februarie 1933 la Măgureni. Este inginer și unul dintre cei mai cunoscuți inventatori români,dar înainte de toate acestea este un om serios, cu un suflet mare. Ne-a primit cu brațele deschise în locuința sa din Filipeștii de Pădure , un loc liniștit, înconjurat de dealuri, departe de zarva orașelor , unde a ales să-și continue activitatea. A realizat peste 72 de prototipuri de autoturisme cu consum foarte mic (2 litri de benzină pentru un drum între București și Iași cu viteza medie de 70 km/h), șapte aparate de zbor neconvenționale pe care le-a testat personal și 15 motoare neconvenționale.

Cum explicați înclinația dumneavoastră spre tehnică? Puneți asta pe seama cunoștințelor acumulate în școală sau ați avut încă din copilărie o pasiune pentru proiectare?

Când e vorba de hobby-uri școala e chiar o frână. De fapt școala iți dă informația și Dumnezeu iți dă mintea. Si dacă ești un hobbyst și vrei să faci ceva școala chiar te limitează pentru că te obligă să faci o meserie, să înveți ceva. Școala nu te învață să înveți. Însă am avut nevoie să fac niște calcule pentru ce aveam eu de făcut și sigur că mi-a ajutat matematica pe care am făcut-o în învățământul superior, dar mi-am dat seama că se putea face și fără, oricum eu zic că m-a ajutat dar în mare. Mă gândesc acum la Eddison care nu a avut carte și care dacă ar fi avut nu mai era acum inventator. Învațătoarea i-a spus ca nu e bun decât de păzit porcii, el nu a făcut studii superioare, nici măcar liceul.

Povestiți-ne despre dispozitivul pe care nu l-ați putut breveta pentru că nimeni nu i-a găsit explicația matematică. Cum a rămas până la urmă?

Era un dispozitiv care se mișca infirmând , cel puțin la prima vedere o lege a mecanicii, care spune că fiecărei acțiuni trebuie să-i corespundă o reacțiune egală și de sens contrar. Acest dispozitiv nu respecta cel puțin la prima vedere această lege ci se mișca “măgarul” fără elice, fără roți, fără interacțiune magnetică, fără un alt gen de propulsie. L-am numit eu Propulsor cu impulsie internă, cei de la Oficiul Stiințific l-au numit Cutia Neagră, n-avea nici o legatură cu cutia neagă de la avion dar era vopsit în negru atâta tot.

Nu s-a brevetat pentru că nu stătea în picioare din punct de vedere matematic, dar el mergea după cum nici pentru sinergetică nu s-a găsit o explicație matematică și totuși sinergetica există.

Noi oamenii avem defectul, să facem tabu din fizică. Nu-i bine, fizica este un suflet, sunt legi care cad și altele care apar, sigur sunt unele legi imuabile, dar în general crește, se mișcă, se modifică. Sunt foarte multe lucruri care se pot modifica și un savant trebuie să aibă calitatea să înteleagă această transformare, pentru că el este un fascicul limitat și nu vede în lături. De aceea zic eu că oamenii mari se împart în două: în nemulțumiți și în naivi.

Nemulțumiții sunt inventatorii care întotdeauna vor să facă altceva și naivul este savantul care își imaginează că poate atinge adevărul absolut prin studiu, ceea ce este fundamental greșit pentru că adevărul nu se află prin studiu ci prin revelație și omul se deplasează asimptotic spre cunoaștere pe care nu o să o întâlnească niciodată.

V-ați gândit vreodata să aveți un ucenic care să vă continue munca, cercetând și punând în aplicare efectele pe care le-ați descoperit?

Eu cam niciodată nu am reușit să lucrez cu cineva, pentru că atunci când ai un statut ca al meu, niciodată nu știi ce ai de făcut. Sunt zile întregi când nu îmi vine nicio idee iar dacă vine cineva lângă mine s-ar putea să mă încurce. Însa acum am lângă mine un inginer de aviație ca și mine, numai că el și-a dat doctoratul în efectul Coandă. Este un tip foarte pasionat, se numește Sorin Dinea și chiar se ocupă să realizeze multe lucruri legate de istoria inventatorilor români mai ales în aviație. E un tip care nu mă plictisește, îi spun ce să facă , se ocupă, vine aici, studiază, seama duce la Politehnică, arată ce s-a făcut , ce s-a găsit, profesorii îl cred sau nu, dar el vine cu verificările făcute aici. Profesorilor care sunt mai mult teoreticieni le e greu să creadă altceva decât s-a învățat, pentru că foarte puțini oameni știu să folosească în viață fenomenul teoretic, foarte puțini îl simt…

Vorbiți-ne despre legătura sufletească pe care o aveți cu Măgureniul.

-E o legătură ambiguă pentru că eu m-am născut în Măgureni dar la vârsta de 2 ani am fost luat de către părinți. Tata era profesor la Liceul Industrial din Florești și învățător în bună parte în cătunul Cap Rosu. Veneam foarte des la Măgureni, mă aduceau părinții să-mi văd bunicii,să le spun poezii, să- mi dea dulceață așa cum se dădea la copii, așa încât nu am avut tangență chiar zi de zi cu satul.Măgureniul am început să-l înțeleg și să-l simt mai târziu,fără discuție când vin în Măgureni simt că sunt de acolo , simt locul nașterii,fiecare îl simte.

Cum vedeți viața satului în următorii ani?

Va fi din ce în ce mai bună decât la oraș .Un mare pericol îl reprezintă televizorul care vrea să creze valori negative,criminali, violatori. N-ai să vezi emisiuni fără cuțit, sânge și altele pentru că astea se vând. E un mare pericol pentru tineri pentru că ei nu știu să discearnă, până și desenele animate sunt agresive, nu există muzică există bubuială, nu mai există consonanțe există disonanțe, imagini agresive, cuvinte agresive, pictură agresivă, astea trebuiesc eliminate, nu-mi dau seama cum, dar reprezintă un mare pericol, oricum satul este ceva, ceva mai ferit. La sat se mai găsește însă smerenia datorită faptului că biserica intermediază acest aspect. Smerenia este calitatea care te face să-ți dai seama de micimea ta în raport cu absolutul.

Țăranul mai are bunul simț, de exemplu am întrebat odată unde stă Emil Solovăstru și mi-a spus un măgurenar și m-a uns pe suflet: “mergeți până la Sfanta Biserică și prima stradă pe dreapta”. Extraordinar. Sfânta Biseriă, ceea ce n-ai să auzi la București sau în altă parte. E mare lucru. Orășenii se vor retrage cât mai repede spre sate, pentru că orașul reprezintă o crimă ecologică oricum l-ai lua.

Ar fi ceva de schimbat în mentalitatea oamenilor?

Mentalitatea este foarte greu de shimbat pentru că 70% este genetică. Suntem un popor dezorganizat, inteligent, prost crescut, mai ales cei din sud.Noi prahovenii și muntenii trebuie să ne învățăm să și ascultăm, noi numai vorbim nu știm să ascultăm, suntem superficiali, nu proști,este cea mai superficială zonă din România, este partea dintre Predeal încoace până la Dunăre.

Le-aș recomanda măgurenarilor și nu numai să renunțe la mâncat semințe și scuipat pe jos din metru în metru sau la statul la poartă. În occident mai mult de 90 % dintre oameni nu sunt propietari și stau în chirie, noi avem case dar nu stăm în ele, iarnă vară, noi stăm la poartă și bârfim. M-a întrebat o suedeză odată dacă oamenii aceștia nu au serviciu, nu au copii, nu au de lucru, nu au hobby-uri….e o rușine.

N-ai să vezi un ardelean stând la poartă sau un neamț scuipând semințe. Sigur că nu sunt ei de vină, asta e societatea, dar e bine să afle că nu e bine. Deasemenea nu e bine să facem pe deștepții, în lirica norvegiană se spune că indiferent prin ce ai trece, indiferent de funcții , de bani și onoruri să rămâi așa cum ești, fără să faci pe zmeul, pentru că pe deșteptul face numai prostul, numai complexatul, ăla fumează, ăla își dă ifose, pentru că îi lipsește o parte din personalitate și caută să o înlocuiască, el nu e în stare să gândească altceva , nimeni nu s- a apucat să fumeze din rațiuni superioare.

Aveți o uimitoare experiență de viață. Care ar fi câteva dintre principiile de viată pe care le-ați transmite tinerilor din ziua de azi?

E foarte ușor să dai sfaturi e mai greu să le urmezi, le-aș recomada să nu creadă ce au învățat la școală, ci să încerce să se convingă dacă e așa sau nu, bineînțeles dacă au o pasiune pentru școală. E bine să înțeleagă cum trebuie să învețe. Nu e bine să învețe papagalicește.

E greu să dai un sfat pentru că așa cum spunea Socrate, în școlarizare întâlnești două situații extreme: ori stai de vobă cu un deștept și n-ai nevoie să-i explici ori stai de vorbă cu un prost și vorbești singur. De fapt, școlarizare înseamnă un dialog interogativ între maestru și discipol, în care discipolul trebuie să-și descopere niște valențe pe care nu și le cunoștea și prin asta să transimită informații, pentru că de fapt, informațiile se află în noi iar scoala trebuie să le decodifice,asta trebuie să facă școala. Apoi , trebuie să aibă multă, foarte multă încredere în ei.

E bine de știut pentru români nu numai numai pentru tineri, că acest loc reprezintă un loc sacru pentru că de aici a plecat într-un fel civilizația. O să vi se pară curios, dar noi avem documente care demonstrează că noi suntem cu cel putin câteva mii de ani înaintea Sumerului. E bine să știe românul că nu romanii neau învățat limba latină pentru că noi eram traci, e bine să știe tineretul că Roma nu au făcut-o romanii, ci Eneas , care era trac de aici, Orfeu era de aici, Apolo era zeul soarelui la greci, iar mama lui s-a născut în Insula Șerpilor. Iar cu 600 de ani înaintea lui Hristos apare o denumire în Austria “piatra dacului”.

E bine să știe tineretul că avem mari inventatori care spre deosebire de alții din străinătate nu s-au bătut cu pumnul în piept, de exemplu se vorbește de turbina pelton care este relativ modernă, dar nea Gheorghe și nea Ion ne dau pâine cu roata morii cu o turbină hidraulică de mii de ani și ei nu au ieșit în față să spună că ei sunt inventatori.

Stiloul este inventat de un român la Paris, se numea “condei purtăreț fără șfârșit”, așa se numea în limbajul de atunci.

Vorbim de motorul cu reacție pe care l-a realizat Henry Coandă, iar în 1910 a zburat cu avionul dar înaintea sa în 1896 Alexandru Ciurcu, student la Paris, împreună cu un student francez Buisson, propulsează pe Sena o barcă cu reacție.

Primii care s-au ridicat în aer au fost frații Wright la americani în decembrie 1903, dar în ianuarie -februarie depune brevetul avionului Traian Vuia la Paris, deci cel puțin cu 10 luni înaintea fraților Wright, dar meritul americanilor este că au zburat, Vuia n-a zburat decât în 1906 când a reușit să-și facă aparatul. Noi, cu țara noastră, reprezentăm ceva.

Interviu realizat de Justiana Oprea

The post Justin Capră – O legendă vie! appeared first on Pavaza.