Trei zile de muzică rock, concursuri şi nelipsita paradă a motocicletelor au arătat că Roata de Foc RC – Câmpina şi-a depăşit ştacheta impusă. Festivalul de la Măgureni a crescut, ajungând la maturitate. Ne-au impresionat organizarea ireproşabilă, numărul participanţilor şi calitatea muzicii rock. Am apreciat în mod deosebit amabilitatea şi prietenia membrilor clubului Roata de Foc.
Sâmbătă, 2 iulie, a avut loc parada motocicletelor, pe principalele artere de circulaţie ale localităţii Măgureni, spre încântarea privitorilor. A fost urmată de concursuri, iar la căderea serii, muzica a acaparat valea RUDA, care a răsunat de acordurile celor de la Forevermore tribute Whitesnake ,The Wire tribute AC/DC şi Semnal M.
Un moment emoţionant s-a consumat când celebra trupă Semnal M a cântat la fel de celebra piesă “O roată de foc”, invitând pe scenă membrii clubului Roata de Foc – Câmpina.
Festivalul s-a încheiat duminică 3 iulie 2016, lăsându-ne o amintire frumoasă până la manifestarea de anul viitor.
Foto: Pavăza Carpaţilor