PRIORITĂȚILE CHIMIEI.  În perioada  25 – 27 octombrie 2017, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie – ICECHIM în parteneriat cu Societatea de Chimie din România a organizat la București cea de-a 13-a ediție  a  Simpozionulului Internațional Prioritatile Chimiei pentru o Dezvoltare Durabila – PRIOCHEM. Evenimentul s-a desfășurat la Biblioteca Centrală a Universităţii „Politehnica” din Bucureşti  și a avut ca secțiuni principale: materiale multifunctionale și nanocomposite, bioresurse și biotehnologii, ingineria mediului și protecția patrimoniului cultural,  biorafinare, inginerie chimică și petrochimică, secțiunea studenților și a doctoranzilor. Programul a cuprins conferințe plenare, prezentări orale și postere, mese rotunde, whorkshop-uri și expoziții. Printre instituțiile participante s-au numărat: Medway School of Pharmacy, Universitatea din Greenwich & Kent, Universitatea Toulon- Franța, Institutul de Chimie Generală și Anorganică al Academiei de Științe din Bulgaria, Universitatea de Tehnologie Lappeenranta – Finlanda, Universitatea Aix-Marseille, Franța, Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor din cadrul Universității  Politehnica București, Universitatea Valahia din Târgoviște – Departamentul de Ingineria Materialelor, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie, Institutul de Chimie Fizică Ilie Murgulescu, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Chimico-Farmaceutică, București, Institutul de Biochimie București și alții.

Amalia Ștefaniu

The post PRIORITĂȚILE CHIMIEI appeared first on Pavaza.

                           declară Gabriel I. NĂSTASE, director general în Ministerul Educaţiei şi Cercetării

În perioada 2001-2003 în calitatea pe care am avut-o de director general al Direcţiei de Dezvoltare Instituţională în cadrul Departamentului Cercetare al Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEdC), m-am implicat într-un program al „Fundaţiei Naţionale pentru Sprijinirea Tinerilor Supradotaţi” Henry Coandă, fondator şi coordonator, prof.univ. Iulian CREŢU, care viza angajarea unor tineri de excepţie, absolvenţi ai unor prestigioase facultăţi din România şi din străinătate în reţeaua unităţilor de cercetare-dezvoltare-inovare (C-D-I) din subordinea şi coordonarea MEdC. Rezultatele acestei acţiuni au fost prezentate în revista editată de Fundaţia Naţională Henry Coandă – GENIUS (fondator prof.univ.dr. Iulian CREŢU, nr. 6, decembrie 2001 – ianuarie 2002, p. 4-5).

Acţiunea „Aveţi grijă de viitorul acestei ţări” a vizat cultivarea elitei tinerilor şi promovarea acestora în activităţi de CDI care să contribuie la progresul economiei româneşti.

În continuare voi prezenta articolul care a apărut la acea dată în revista GENIUS şi care a prezentat demersurile reuşite pe care le-au iniţiat Direcţia de Dezvoltare Instituţională din cadrul Departamentului Cercetare al MEdC şi Fundaţia Naţională „Henry Coandă”.

Emigraţia reprezintă un fenomen social, economic şi politic care nu poate fi neglijat, fiind prezent în orice societate umană, indiferent de sistemul social, politic şi economic pe care-l defineşte.

Acest fenomen, la un moment dat, privează numeroase popoare de posibilitatea afirmării depline a forţei lor creatoare, datorită pierderilor economice pe care le realizează şi care le conduc inevitabil la apariţia decalajelor în dezvoltarea economico-socială.

Potrivit Institutului de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale, fenomenul emigraţiei pentru România este extrem de dăunător în sensul că în perioada 1989-1994, prin emigrarea oficială a 232 mii de persoane, România a înregistrat o pierdere estimată la 1000 miliarde de lei, adică aproximativ 5% din PIB-ul anului 1993[1]. Suma reprezintă pierderile de investiţii efectuate în capitalul uman prin formele de învăţământ pe care le-au urmat aceste persoane, pierderile bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale, datorită neplăţii impozitelor şi contribuţiilor. Nu s-au luat în calcul pierderile provocate de potenţialul inovaţional  productiv al acestor persoane în funcţie de nivelul de calificare şi pregătire profesională. În felul acesta, lichidarea sau cel mult frânarea la cote suportabile a stării de subdezvoltarea a României, în special, este greu de oprit.

Realitatea dură a fenomenului emigraţiei este extrem de complexă şi ea comportă o mulţime de aspecte menite să evite „explozia” distructivă a „bombei” emigraţiei. Las la o parte aspectul etnic al problemei, în care anumite grupuri de populaţie sunt supuse presiunii de asimilare forţată. Fapt pentru care, după cum se observă în prezent, a condus la numeroase conflicte în lume şi în special în Europa[2].

Procesul de creştere economică are la bază inclusiv factorul de emigraţie. În funcţie de calitatea persoanelor emigrate, se poate vorbi de o pierdere mai mare sau mai mică a statului în raport cu posibilităţile profesionale ale emigrantului.

În această situaţie avem de regulă mai multe tipuri profesionale de emigranţi. Emigrantul de înaltă pregătire profesională, creator şi utilizator de tehnologii şi emigrantul utilizator de tehnologii. În aprecierile făcute, nu am luat în considerare emigrantul fără calificare profesională, întrucât el nu este o „piesă” importantă în problematica pe care am abordat-o.

Eliminarea decalajelor şi apropierea relativă a nivelelor de dezvoltare economică a statelor revin politicii externe şi internaţionale pe care o aplică statul respectiv faţă de resursele umane şi faţă de preocuparea de a-şi dezvolta un sistem de cercetare dezvoltare capabil să producă tehnologii viabile pentru a contribui efectiv la realizarea de venit naţional, deci, de PROGRES.

În plus, colaborarea dintre state, indiferent de nivelul lor de dezvoltare, trebuie să asigure acel flux informaţional capabil să promoveze un transfer de tehnologie menit să modernizeze structurile economice ale ţărilor implicate în aceste forme de colaborare.

Emigraţia acestor categorii de oameni, denumită în literatura de specialitate şi „brain-drain”, este o realitate. Practica în domeniul încurajării emigraţiei specialiştilor se face, de regulă, de către marile firme şi monopoluri din ţările dezvoltate din punct de vedere economic. Preluarea acestor specialişti în care investiţia de informaţie aparţine statului care l-a format, este bussines pentru firma care-l foloseşte fără a mai investi în pregătirea respectivului emigrant, iar pierderile sunt trecute în contul ţării de unde a emigrat specialistul.

Se poate spune că decalajele tehnico-ştiinţifice sunt şi efect şi cauză în decalajele economice. Lipsa unei politici privind dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii conduce la accentuarea decalajelor faţă de ţările industrializate, iar specialiştii deja formaţi preferă o implicare profesională de anvergură şi în condiţii materiale bune în ţara care-i poate oferi aceste avantaje.

În sensul celor prezentate, în calitate de Director General al Direcţiei de Dezvoltare Instituţională în cadrul Departamentului de Cercetare al MEdC am iniţiat împreună cu Fundaţia Naţională „Henry Coandă” pentru Sprijinirea Tinerilor Supradotaţi o acţiune de integrare în activitatea de cercetare-dezvoltare a 84 de tineri, membri ai fundaţiei amintite, care au împlinit vârsta de 25 de ani şi sunt absolvenţi ai unor institute de învăţământ superior (artă, ştiinţă, medicină, filologie, jurnalism), cursuri de specialitate (masterate şi doctorate) în ţară sau în străinătate. Ca urmare a acestor acţiuni, până în prezent, au fost angajaţi 42% dintre tineri.

În perspectivă, pentru a stimula activitatea de cercetare a tinerilor, Direcţia de Dezvoltare Instituţională din cadrul MEdC, a iniţiat 3 legi: Legea Cercetării Ştiinţifice şi Dezvoltării Tehnologice, Legea privind Statutul Personalului din Cercetare-Dezvoltare şi Legea Consiliului Naţional de Atestare a Cercetării. Aceste legi, printre alte măsuri propuse, vor crea condiţii de creştere salarială în domeniul cercetării ştiinţifice şi facilităţi fiscale pentru institutele care cooptează tineri.

Totodată se va încerca majorarea de la 0,5% la 1% din buget a sumelor alocate Fondului de conducere a programului de cercetare. Ca urmare, banii vor putea fi astfel folosiţi pentru retribuirea tinerilor angajaţi şi pentru majorarea valorii proiectelor la care participă institutele respective.

Pentru a pune în operă ideile şi proiectele generoase ale fundaţiei, este necesară colaborarea cu personalităţi, oameni politici, de ştiinţă, artişti care să acţioneze dezinteresat, în spiritul moralei, al dragostei de oameni şi de ţară.

În acest sens s-au strâns ca un scut în jurul tinerilor supradotaţi, oameni de suflet, înalte conştiinţe, care au constituit în cadrul Fundaţiei Henry Coandă, „Clubul visătorilor”.

Aceste personalităţi „visează” un viitor al României bazat pe un tineret care se instruieşte la cele mai înalte cote pentru a prelua bogata moştenire în creatori şi creaţii, pentru care noi, românii, din modestie am făcut prea puţin pentru a fi cunoscuţi în lume.

Idealurile nu se realizează cu mercenari, ci numai cu visători pragmatici.

[1] În anul 2016 dimensiunea pierderilor este „cosmică”. Este firesc să ne întrebăm: Cine răspunde?

[2] Fenomenul migraţiei şi consecinţele ei apocaliptice continuă

Conf.univ.dr. Gabriel I. NĂSTASE

The post “ACŢIONĂM PENTRU A STOPA EMIGRAREA TINERETULUI CU ÎNALTĂ CALIFICARE” appeared first on Pavaza.

IN MEMORIAM
                                                            UN NUME PENTRU ETERNITATE
                                                               PROF.UNIV.DR. PAUL BRAN
                                                                         (1940-2006)

                                                                                                             Conf.univ.dr. Gabriel I. NĂSTASE

REMEMBER

Anul acesta se împlinesc 10 ani de la trecerea în nefiinţă în „ academia sufletelor lui Dumnezeu”, a prof.univ.dr. Paul Bran.
Prof.univ.dr. Paul Bran, a fost nu numai un autentic reprezentant al generaţiei sale de economişti, ci şi un dascăl de excepţie – formator de conştiinţe, şi un eminent profesor universitar- formator de cunoştinţe.
În calitatea pe care a avut-o de rector al ASE timp de două mandate, a demonstrat că învăţământul economic românesc se poate racorda la exigenţele modernizării în raport cu învăţământul economic european, practicând un management educaţional stratregic performant.
A fost deopotrivă admirat şi invidiat, dar de toţi respectat. Iubirea adevărată care i-a dat puterea să lupte cu greul vremurilor pe care le-a traversat, a cunoscut-o din partea celor dragi lui: soţia şi copiii.
A fost şi rămâne în conştiinţa celor care l-au cunoscut, un soţ şi un părinte de excepţie, un dascăl şi un profesor iubitor de oameni şi de profesie. A fost un Om şi a rămas un model, un exemplu pentru generaţiile tinere care vor absolvi ASE-ul şi nu numai.
A fost … dar a rămas … !

L-am cunoscut pe profesorul univ.dr. Paul BRAN înainte de 1990. Nu numai în calitatea pe care o avea de cadru didactic universitar, ci şi ca urmare a discuţiilor extrem de interesante pe care le-am purtat cu privire la organizarea şi modernizarea proceselor de producţie. Anii au trecut! Ne-am revăzut şi în alte împrejurări. Cea mai relevantă a fost atunci când eram consilier la Preşedinţia României. Ştiam amândoi că fusese propus, alături de alte două nume (unul dintre ele fiind cel al lui Nicolae Văcăroiu), să fie Prim Ministru. Nu a fost să fie! Destinul Profesorului univ.dr. Paul BRAN era altul!
În mintea şi sufletul meu, Paul BRAN a rămas una dintre cele mai plăcute amintiri. Am fost şi am rămas un admirator al omului şi profesorului univ.dr. Paul BRAN. L-am simpatizat, susţinut şi apreciat pentru felul lui sincer de a fi, de a se comporta cu fiecare persoană care-i solicita sprijinul.

• REPERE BIOGRAFICE

Paul BRAN s-a născut la data de 3 septembrie 1940 în comuna Topolog din judeţul Tulcea. A urmat cursurile Liceului teoretic „Mircea cel Bătrân” din Constanţa (1951-1959) şi, ulterior, pe cele ale Facultăţii de Finanţe-Credit a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, în perioada 1960-1965. Urmare a rezultatelor deosebite obţinute din perioada studenţiei a fost cooptat în corpul profesoral al Academiei de Studii Economice, la Catedra de Finanţe.
În perioada 1965-2006 a ocupat, prin concurs, toate treptele carierei universitare*.
În anul 1975 a obţinut titlul de Doctor în Economie, specialitatea Finanţe, pe baza unei teze de doctorat intitulată: „Decizia financiară în unitatea economică”.
În acelaşi an a efectuat un stagiu de documentare şi perfecţionare în Elveţia, în cadrul Institutului de Înalte Studii Economice Internaţionale din Geneva, pe probleme privind relaţiile financiare şi monetare internaţionale.
În anul 1994 a efectuat un stagiu de documentare în SUA, pe probleme ale organizării, finanţării şi susţinerii liberei iniţiative şi a întreprinderilor mici şi mijocii.
Pofesorul Paul BRAN a publicat numeroase lucrări de specialitate.
Academia Română a recunoscut valoarea ştiinţifică a operei profesorului Paul BRAN, premiind lucrarea Economia valorii.
Pe parcursul activităţii didactice a condus seminarii şi a ţinut prelegeri la mai multe discipline.
Activitatea de coordonare a cercetării ştiinţifice a studenţilor s-a concretizat în elaborarea a numeroase lucrări de diplome.
În perioada 1990-1991 a condus Departamentul de Proiectare a Reformei Economice din cadrul Guvernului României.
În anul 1991 a înfiinţat Academia de Studii Economice din Republica Moldova unde a fost Rector de la înfiinţare până în anul 1994. În aceeaşi perioadă (1991-1994) a îndeplinit funcţia de Consilier economic al Guvernului Republicii Moldova.
Între anii 1996 şi 2004 a deţinut funcţia de Rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, remarcându-se ca un veritabil promotor al modernizării acestei instituţii prestigioase şi creşterii eficienţei pregătirii studenţilor în funcţie de exigenţele actuale ale pieţii muncii.
De asemenea, în calitatea sa de vicepreşedinte şi, ulterior, de preşedinte (ales la Congresul al IV-lea al AGER, 25 mai 2001) al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România, a participat activ la viaţa comunităţii economiştilor, identificând întotdeauna cele mai eficiente soluţii pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta Asociaţia.
În anul 2001, profesorului univ.dr. Paul BRAN i s-a decernat Diploma de Excelenţă şi Medalia de Argint a Băncii Naţionale a României. A fost pentru prima oară când s-a acordat o astfel de distincţie unui economist român pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea ştiinţei economice şi la formarea economiştilor dinRomânia.

• REGRETE

Această prezentare sumară a dimensiunii profesionale a personalităţii profesorului univ.dr. Paul BRAN nu exclude latura sentimentală, apropierea şi căldura sufletească, care şi-a manifestat-o faţă de familia sa.
În rarele sale momente de linişte pe care şi le-a petrecut în mijlocul familiei, Paul BRAN a ştiut să fie soţ, tată şi bunic.
Cu siguranţă că şi-ar fi dorit ca aceste momente să se dilate până la eternitate, iar pentru fiecare clipă care se scurge ireversibil să simtă profund prezenţa atât de dragă a soţiei, copiilor şi nepoţilor lui.
Dar nu a fost să fie aşa cum şi-ar fi dorit, pentru că destinul lui era deja proiectat din ceruri pe Pământ de către bunul Dumnezeu.
Şi-a sacrificat oaza de linişte a familiei, în schimbul unei vieţi agitate, a unei lupte nemiloase şi perverse pe care ţi-o oferă câmpul de luptă a zonei publice.
Toate bătăliile purtate le-a câştigat. A reuşit să fie un luptător redutabil. A avut puţini prieteni adevăraţi. În schimb a fost înconjurat de mulţi duşmani perfizi, roşi de invidie şi incapabili de a face ceva durabil pentru semenii lor.
Profesorul univ.dr. Paul BRAN era conştient de ceea ce se întâmplă în jurul lui. Avea un suflet bun şi îi păsa de oameni şi în mod deosebit de studenţi, cărora, cu harul lui de dascăl, le modela sufletul şi mintea nu numai pentru a fi buni economişti, ci şi oameni adevăraţi, români iubitori de ţară, de popor şi de tradiţiile acestuia.
A „aprins” lumină pe unde a trecut, iradiind bunătate, pasiune şi responsabilitate, lăsând în urma lui plăcute şi statornice amintiri.
În cea mai mare parte a activităţii sale a fost un solitar.
Punctul său de sprijin a fost familia. Reuşita lui în plan profesional s-a datorat şi familiei sale, unde atmosfera de linişte, echilibru şi dragoste au fost asigurate cu devotament şi pasiune de soţia sa, profesor univ.dr. Florina BRAN.
În viaţa celor doi soţi au fost şi momente triste, necruţătoare, nemiloase care
i-au pus la grea încercare. Unul dintre aceste momente a fost şi pierderea unuia dintre fii lor (Iulian Ovidiu), în condiţii care şi acum lasă loc speculaţiilor, care te infioară şi te revoltă în acelaşi timp!
Această tragică întâmplare din viaţa familiei BRAN a reprezentat preţul curajului, patriotismului şi verticalităţii profesorului univ.dr. Paul BRAN, a îndrăznelii lui de a aduce lumina şi căldura în sufletul şi mintea fraţilor noştri de peste Prut, după îndemnul Domnului nostru Isus Hristos: „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”?
Greu de răspuns!
Cei doi soţi Paul şi Florina au primit de la Dumnezeu puterea de a trece peste această tragedie şi de a merge mai departe întăriţi şi hotărâţi pentru a-şi îndeplini misiunea divină pe acest PĂMÂNT!
Moartea l-a răpus într-un moment de slăbiciune datorat şi ingratitudinii, comportamentului duplicitar al unora pe care i-a crezut prieteni şi pe care adeseori i-a ajutat dezinteresat.
Ceea ce trebuie să ştim este că oameni ca Paul BRAN nu mor niciodată. Faptele lor sunt cele care rămân în conştiinţa generaţiilor care vin şi pleacă, aşa cum o fac uneori cu furie sau cu sublimă delicateţe valurile mării sau oceanelor atunci când izbesc ţărmul.
Anii au trecut! În inima şi sufletul celor doi soţi s-a aşezat iertarea, dar nu şi uitarea acelor momente grele.
Pe fondul acestei profunde, tăcute şi perfide supărări, inima generoasă a profesorului univ.dr. Paul BRAN a cedat!
Moartea l-a lovit necruţător şi subit la mijlocul pasajului (pasarelei) pe care l-a construit cu pasiune, care leagă Rectoratul (astăzi clădirea Ion N. Angelescu) de Comerţ (clădirea Mihai Eminescu), pe care cândva profesorul univ.dr. Silviu NEGUŞ avea să-l denumească, atât de inspirat, pasul BRAN.
Viaţa acestui om de suflet şi carte, s-a frânt într-un loc straniu, la mijlocul unui coridor din beton şi sticlă, suspendat între Pământ şi Cer, unind nu două corpuri de clădire, ci două universuri paralele: cel al vieţii şi al morţii.

A părăsit această lume, lăsându-şi trupul ostenit, fără suflare, la intrarea în „Poarta stelară”, în drum spre Rai, unde îl aşteptau spiritele celor pe care i-a iubit şi care l-au iubit deopotrivă.

Bucureşti 19.02.2016

*Mari personalităţi ale Academiei de Studii Economice, Rectorul Paul Bran (1996-2004)

The post IN MEMORIAM – PROF.UNIV.DR. PAUL BRAN appeared first on Pavaza.

Interviu cu Gabriel I. NĂSTASE, conferenţiar universitar în cadrul Facultăţii de Finanţe Bănci şi Contabilitate a Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”

Redactor: Sunteţi cadru didactic universitar şi aţi fost consilier al Preşedintelui României (în administraţiile lui Ion Iliescu şi lui Emil Constantinescu), director general în ministerul Educaţiei şi Cercetării – Departamentul de Cercetare şi Vicepreşedinte (cu rang de secretar de stat) în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (ANIMM). În opinia dumneavoastră, ce ar trebui să schimbe guvernul recent instalat (considerat a fi un guvern tehnocrat), cel mai urgent, în ceea ce priveşte educaţia, cercetarea şi inovarea?

G. I. N.: Este necesară o schimbare fundamentală a viziunii asupra educaţiei naţionale şi a cercetării.
Această nouă viziune trebuie să fie clădită pe concepţia şi convingerea că educaţia, cercetarea şi inovarea sunt factorii principali ai dezvoltării şi bunăstării naţionale.
Din această perspectivă, noi propunem un acord social privind proiectul de ţară – o viziune programatică, potrivit căreia, prin referendum, să asigurăm identificarea celor mai fiabile şi performante soluţii manageriale în domeniul dezvoltării României.
Acest proiect prezintă o perspectivă de transformare a societăţii româneşti, a educaţiei, cercetării şi inovării printr-un model antreprenorial, ştiinţific şi cultural-patriotic, util dezvoltării societăţii româneşti. Acesta urmăreşte să continue ce a fost bine construit bine în societate, educaţie, cercetare şi inovare, să dezvolte domeniile care au funcţionat mai puţin bine şi să propună direcţii noi de dezvoltare, în contextul în care noi definim educaţia, cercetarea şi inovarea ca domenii strategice, care relaţionează concurenţial în spaţiul internaţional, cu alte sisteme economice.
Propunem, aşadar, un proiect de dezvoltare cumulativă – cu utilizarea şi valorificarea experienţei inovative şi antreprenoriale, care să consolideze dezvoltarea, educaţia, cercetarea şi inovarea în postura de domenii prioritare la nivel naţional şi în acelaşi timp să le transforme în actori antreprenoriali şi competitivi la nivel internaţional.
Opţiunile noastre valorice, care trebuie să guverneze societatea românească, educaţia, cercetarea şi inovarea, se referă la viziune, consens, onoare, tradiţie, muncă, inovare, dinamism, pragmatism şi excelenţă.
Acordul descrie şi relaţiile din interiorul comunităţilor de profesori, cercetători, cetăţeni, drepturile şi obligaţiile lor. În această dimensiune, ACORDUL ar putea fi perceput şi ca o înţelegere în cadrul căruia profesorii, cercetătorii şi cetăţenii consimt să se supună unor reguli implicite în producţia educaţiei şi a cunoaşterii, cum ar fi: respectarea proprietăţii intelectuale, acurateţea, adevărul rapoartelor asupra rezultatelor, respectarea axiologiei, recunoaşterea ideilor altora etc.
Tot ca urmare a aprobării acestui ACORD, bugetul educaţiei nu ar fi dependent de Ministerul Finanţelor, de crizele care se succed ori coexistă în ţară. În vederea asigurării funcţionării normale a domeniului educaţiei, este necesar 6% din PIB. Pentru realizarea reformei educaţiei ne-ar mai trebui încă 2 % din PIB, iar pentru cercetare ar fi necesar încă 2% din PIB. Poate părea mult, dar, dacă ne gândim că ani la rând am fost finanţaţi cu ce a rămas de la alţii, care au furat sau nu, cred că a venit timpul să ne gândim şi la viitorul copiilor noştri, că la al nostru…
O altă problemă este reconsiderarea Legii nr. 1/2011 – Legea Educaţiei Naţionale şi a unor acte normative consecutive aplicării acestei legi. Este necesar să se rediscute legea cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu societatea civilă, cu specialiştii din educaţie şi cercetare. După aceste discuţii, propunerea legislativă referitoare la reformarea educaţiei, cercetării şi inovării să fie discutată în Parlamentul României, pentru a nu fi contestată ori atacată în orice moment.
Ar trebui să ne aplecăm serios asupra disciplinelor şi programelor de studiu din şcoli şi ar fi util să realizăm, cu specialiştii din sistemul educaţiei, cercetării şi inovării, alte manuale, mai atractive, mai eficiente şi raportate la valorile autentice naţionale. Cu alte cuvinte, avem nevoie şi de o reformă a manualelor.
Competitivitatea posturilor din educaţie, atât pentru cadre didactice (de predare şi auxiliar), cât şi pentru personalul nedidactic, reprezintă o altă direcţie de lucru, aceasta pentru a permite buna funcţionare a sistemului – care este îmbătrânit, descompletat şi, în bună măsură, deprofesionalizat şi cangrenat de corupţie. Chiar, dacă refacerea sistemului educaţiei, cercetării şi inovării va dura mai mulţi ani, degradarea continuă a acestora trebuie stopată imediat.
Educaţia, cercetarea şi inovarea au nevoie de o altă abordare!

Redactor: Ce măsuri propuneţi noului guvern?

G. I. N.: Îmi permit să recomand noului Guvern să nu repete greşelile trecutului, de a iniţia reforme în grabă şi fără fundamentarea acestora.
Consider că acest ACORD propus de noi, să fie analizat şi eventual să fie considerat, dacă este cazul, un instrument de lucru, un document gândit de noi, document programatic al dezvoltării pe termen lung a României. Acest ACORD ar putea fi baza conceptuală şi strategică a oricăror măsuri şi schimbări din domeniul educaţiei, cercetării şi inovării.
Revin, o urgenţă ar fi abrogarea Legii nr. 1/2011 a Educaţiei Naţionale care nu reflectă interesul nostru naţional şi care în cea mai mare parte trebuie să renunţăm.
Pe cale de consecinţă, ar trebui adoptată o nouă Lege a Educaţiei, care să fie expresia respectării acordului propus de noi şi a consensului cu societatea civilă din România.
Prefigurând viitoarea lege, aceasta va trebui să rezolve raţional metodologia de promovare a cadrelor didactice, modul în care se ierarhizează universităţile, finanţarea universităţilor, criteriile de finanţare a proiectelor etc. O asemenea lege ar trebui să ofere doar un cadru general şi de principii al reglementării educaţiei, statul urmând a renunţa la pretenţia centralistă de a reglementa tot şi lăsând loc aplicării principiilor bunei guvernanţe. Astfel, atribuţii privind reguli ale promovării cadrelor didactice şi ale ierarhizării universităţilor ar putea fi date unor ONG – uri de profil.
Nu mai trebuie mers pe linia ca statul să reglementeze tot, ci trebuie dezvoltate instrumentele managementului calităţii în toate unităţile şcolare.
Competitivitatea posturilor din universităţi şi promovarea cadrelor didactice vor reprezenta alte solicitări ale noastre către viitoarea guvernare, care trebuie să înţeleagă că, dacă un profesor a părăsit sistemul prin pensionare sau într-un alt mod, trebuie angajat ori promovat altul, cu competenţe similare. Spre exemplu, orele de matematică nu pot fi predate de către alţi colegi specialişti în alte discipline!

Redactor: Cum aţi descrie, în câte o frază, ultimele mandate ale miniştrilor ai Educaţiei?

G. I. N.: Fără a jigni pe nimeni, Legea nr. 1/2011 are un defect de origine: constituie subiectul unui pact politic. Această lege nefuncţională fiind asumată prin răspundere guvernamentală, în mandatul ministrului Daniel Funeriu, fără consultarea societăţii civile. Consider că o reformare, indiferent de domeniul avut în vedere, trebuie realizată cu o extinsă consultare şi conştientizare a cetăţenilor. Aroganţa a adus foştilor miniştri numai neplăceri, inclusiv dosare penale.

Redactor: Ce sfat aţi acorda actualului ministru al Educaţiei?

G. I. N.: Nu-mi place să dau sfaturi, dar totuşi o fac cu scuzele de rigoare. Să se consulte cu societatea civilă şi cu sindicatele din educaţie, cercetare şi inovare, să-şi facă o echipă de consilieri bine instruiţi în domeniul educaţiei, cercetării şi inovării, să depolitizeze structurile din educaţie, cercetare şi inovare, să susţină promovarea acordului pe care l-am propus, acord care îl va ajuta pe ministrul educaţiei, cercetării şi inovării, să fie cât mai apropiat de colaboratori şi, cel mai important, să iubească „educaţia şi inovarea”, pentru că au mai fost şi miniştri care au fost interesaţi mai mult de propria lor imagine decât de problemele educaţiei, cercetării şi inovării.

Redactor: Care sunt principalele probleme cu care se confruntă, în prezent, învăţământul superior si cercetarea? Cum vedeţi evoluţia acestor probleme?

G. I. N.: Universităţile din România se confruntă cu multe probleme, deoarece există o organizare vetustă şi o finanţare publică deficitară a educaţiei, cercetării şi inovării. Cele mai multe universităţi nu beneficiază de un managenet modern şi nu au venituri proprii cu care să poată suplimenta fondurile guvernamentale, acolo unde ele există.
Universităţile se confruntă cu greutăţi privind calitatea învăţământului, fiind implicate şi în acte de corupţie. Competitivitatea echipamentelor pentru cercetare, infrastructura necesară asigurării unor tehnologii moderne de informare şi de comunicare cu mediul socio-economic, legătura cu mediul economic, promovarea cadrelor didactice ca urmare a impunerii unor standarde minimale nerealiste, de către fosta conducere a ministerului, sunt câţiva factori care trag în jos calitatea procesului de educaţie şi instrucţie.
Salariile mici din universităţi, mai ales la începutul carierei, constituie un element de menţinere a unei atractivităţi reduse pentru tinerii valoroşi. Mult dorita şi aşteptata întoarcere în ţară a elitelor s-a dovedit a fi un proces lipsit de consistenţă.
În universităţile de stat se instruiesc viitorii specialişti care, ulterior, migrează în alte ţări. Exodul de specialişti poate fi stopat prin obligarea absolvenţilor universităţilor de stat, pe bază de contract, să-şi efectueze de exemplu un stagiu de cel puţin trei ani în acele oraşe şi/sau sate unde este nevoie de prestaţia lor. În eventualitatea că unii dintre ei vor refuza, atunci aceştia vor fi obligaţi să plătească şcolarizarea pentru perioada cât a durat pregătirea lor.
Trebuie oprit robinetul risipei şi valorificată resursa umană. Cetăţenii plătitori de impozite trebuie să beneficieze de serviciile acelora pentru care acesta i-a pregătit pe banii lui.
În acest sens trebuie elaborată o lege care să clarifice acest aspect în contextul unei dezvoltări locale şi regionale durabile în care resursa umană să fie valorificată corespunzător.

Redactor: Cum comentaţi înmulţirea acuzaţiilor de plagiat la adresa oamenilor politici aflaţi la putere? Ce ar trebui făcut pentru a elimina suspiciunile care planează asupra corectitudinii / originalităţii tezelor de doctorat sau ale altor texte ştiinţifice?

G. I. N.: În principiu, nu putem vorbi de plagiat decât în urma emiterii unei hotărâri judecătoreşti definitive.
În practica lucrurilor, eu ştiu ca mulţi dintre colegii mei din liceu sau facultate copiau, fie după fiţuici sau după alte lucrări de licenţă. La noi este o practica încetăţenită.
Consider că universităţile ar trebui să fie mai exigente în ceea ce priveşte proprietatea intelectuală şi protejarea acesteia. În ceea ce-l priveşte pe omul public, acesta este dator să elimine orice suspiciune de imoralitate.
Plagiatul, chiar şi nedemonstrat juridic, poate conduce la deteriorarea imaginii unei persoane, chiar a unei universităţi, dar dacă se dovedeşte inexistenţa plagiatului, cei care l-au invocat pot fi sancţionaţi. De aceea, cei care „descoperă” un plagiat, ar trebui să fie foarte atenţi! Plagiatul politicienilor a fost în ultimele luni armă de luptă electorală. Socotesc că, după alegeri, va trebui să analizăm orice plagiat, dar cu atenţie şi cu probe, în fond fiind vorba de cariere universitare!
Bătălia politică dusă prin „plagiate” poate avea şi unele efecte pozitive, în sensul că îi atenţionează pe cei care sunt tentaţi să-şi însuşească ideilor altora.

Redactor: V-au afectat recentele scandaluri legate de plagierea tezelor?

G. I. N.: Eu sunt exigent cu studenţii mei. Unde am dubii, verific posibilitatea unui plagiat. De la începutul colaborării cu studenţii mei, caut să le cultiv simţul proprietăţii intelectuale. Recentele discuţii pe tema plagiatului m-au făcut să fiu mai atent la cercetările şi publicaţiile studenţilor şi la echipele cu care realizez cercetări interdisciplinare.
Scandalurile legate de plagierea unor lucrări pot afecta lumea academică, mai ales atunci când acestea sunt dovedite. Continuând a le invoca public, nu facem decât să perfecţionăm întregul corp academic şi să reducem acest gen de infracţiuni. Cel mai eficient este ca plagiatul să fie clar demonstrat iar apoi să fie aspru sancţionaţi făptaşii.

Redactor: Ar trebui ca universităţile să organizeze obligatoriu examen scris la admiterea în facultăţi sau este bine sa fie păstrat sistemul actual?

G. I. N.: În actuala configuraţie a sistemului de învăţământ superior este imposibilă obligativitatea examenului de admitere. Avem prea multe universităţi (peste 120) iar dacă la unele dintre acestea s-ar da examen de admitere, vă asigur că mulţi tineri ar prefera calea cea mai comodă, fără examen. Dacă ar fi toate universităţile obligate să organizeze examen de admitere, sunt convins că subiectele, în unele locuri, ar fi foarte uşoare, pentru a se putea completa locurile. Cel mai bine ar fi ca examenul de bacalaureat să fie unul corect, capabil să trieze absolvenţii.

Redactor: Ce politici s-ar putea aplica pentru a atrage tinerii spre o carieră didactică si de cercetare? Este corectă diferenţa de salarizare pentru profesorii din preuniversitar şi pentru cei din învăţământul superior?

G. I. N.: Salariile mici din universităţi creează dificultăţi în atragerea de personal tânăr, înalt calificat şi motivat, “brain-drain”-ul rămânând o problemă actuală.
Pentru a atrage tinerii spre o carieră didactică, trebuie să fie redat prestigiul acestei profesii, adică trebuie salarii mari şi recunoaşterea publică pozitivă a statutului de cadru didactic.
În ceea ce priveşte salarizarea cadrelor didactice din universităţi şi din învăţământul preuniversitar, nu consider că între salariile acestora sunt diferenţe semnificative. Debutanţii din preuniversitar şi asistenţii universitari au salarii aproape egale, cu toate că asistenţii universitari sunt obligaţi să-şi dobândească şi titlul de doctor şi să desfăşoare activităţi de cercetare, concretizate prin publicarea lucrărilor lor ştiinţifice. Profesorul universitar este plătit mai bine decât un profesor din preuniversitar, dar să nu uităm că aceştia au un număr sporit de responsabilităţi. Mulţi dintre ei conduc doctorate, lucrări de licenţă şi disertaţii ale studenţilor şi sunt personalităţi ştiinţifice de necontestat. Consider că atât noi, universitarii, cât şi colegii din preuniversitar, câştigăm foarte puţin, umilitor de puţin.

Redactor: Cum se explică salariile foarte mari ale unor persoane din conducerile universităţilor, faţă de tinerii profesori care predau în facultăţi?

G. I. N.: Managerii universităţilor beneficiază de un spor de conducere, în jur de 20-30%, spor pe care îl au şi directorii şcolilor din preuniversitar. Veniturile celor care conduc universităţile sunt mai mari doar atunci când aceştia desfăşoară şi alte activităţi, cum ar fi cele de cercetare din cadrul unor contracte.
Pentru a micşora ecartul dintre venitul unui asistent şi al unui profesor ai obligaţia morală să-i ajuţi pe cei aflaţi la început de carieră, oferindu-le surse suplimentare de câştig. Vă rog să vă interesaţi şi veţi vedea că în unele universităţi sunt cadre didactice care practică acest stil de muncă.

Redactor: Cum justificaţi viziunea potrivit căreia educaţia, cercetarea şi inovarea sunt componente ale securităţii naţionale?

G. I. N.: În conformitate cu Strategia Naţională de Apărare a României, educaţia, cercetarea şi inovarea sunt componente ale securităţii naţionale.
Potrivit acestei strategii, principala resursă a competitivităţii este resursa umană şi de aceea educaţia, cercetarea şi inovarea trebuie să asigure un înalt nivel de pregătire, capabil să orienteze societatea către dezvoltare.
Între principalele vulnerabilităţi ale României este cuprinsă şi calitatea scăzută a sistemului de educaţie, cercetare şi inovare cu efecte directe asupra societăţii româneşti, prin deprofesionalizarea acesteia.
În Constituţia actuală a României, prin art. 32 este reglementat dreptul la învăţătură şi se stabileşte că învăţământul de stat este gratuit. De asemenea, prin art. 135, alin. (2), pct. c) se stipulează că Statul trebuie să asigure stimularea cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi inovării, a artei şi protecţia dreptului de autor.
Aceste prevederi constituţionale sunt insuficiente, deoarece acestea nu precizează că educaţia, cercetarea şi inovarea sunt factorii fundamentali ai dezvoltării ţării, prin crearea de noi industrii bazate pe ştiinţă şi inovare.

Redactor: Cum aţi descrie într-o singură frază învăţământul superior din România?

G. I. N.: În ansamblu, învăţământul superior românesc este acceptabil: avem universităţi de excepţie, altele cu rezultate bune dar şi universităţi slabe.
Cele din urmă ar trebui evaluate şi să păstrăm doar ce au mai bun. De regulă, acestea sunt universităţi care dezvoltă mult prea multe programe de studiu. Oricum, în viitor, finanţarea universităţilor va fi realizată pe baza clasificării acestora. Multe universităţi vor dispărea de la sine, dacă nu vor avea un management eficient sau dacă vor avea probleme pe linia calităţii educaţiei şi cercetării, sau a corupţiei.

Redactor; Vă mulţumesc, în numele cititorilor revistei

G. I. N.: Cu plăcere şi Doamne ajută!

The post DEZVOLTAREA ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ A UNEI ŢĂRI, PRIN VALORIFICAREA RESURSEI UMANE appeared first on Pavaza.

Cercetarea românescă sărbătorită la Versailles

În perioada 28 Iunie – 12 Iulie 2014 se desfașoară la Versailles, Franța, cea mai importantă competiţie internațioanală de arhitectură şi tehnologii integrate –  Solar Decathlon Europe 2014 (http://www.solardecathlon2014.fr).Echipa Romaniei (Team Bucharest) s-a  calificat printre cele 20 de finaliste din 15 țări, care participă la această competiție de anvergură mondială. Echipele vor prezenta câte un prototip de locuință care funcționează exclusiv cu energie solară.

Echipa țării noastre este formată din 30 de studenți ai celor mai importante universități din București:  UTCB, UAUIM, UPB, UNARTE, SNSPA etc.

În iunie 2014 prototipul a fost testat după următoarele criterii și aspecte: Arhitectură, Inovație, Inginerie și Construcții, Eficiență Energetică, Bilanț Energetic, Condiții de confort, Funcționalitatea casei, Sustenabilitate, Confort, Comunicare și Industrializare.

În cadrul acestui eveniment internațional, pe data de 9 iulie 2014, Ambasada României de la Paris, în colaborare cuMinisterul Educației Naţionale din România, organizează ZIUA ROMÂNIEI, eveniment expozițional ce se va desfășura în cadrul Complexului Expozițional « Orașul Soarelui » de la Versailles,Pavilionul H1. Expoziția este dedicată Realizărilor de Vârf ale Cercetării Românești. 

Programul Zilei României : 9 iulie 2014  cuprinde :

11:00  Deschiderea oficială a zilei României, dedicată proiectului EFdeN

Participanți : conducerea MEN,  Ambasadorul României în Franța, invitați francezi și români, alături de întreaga echipa EFdeN.

Locație : AGORA

Vizitarea prototipului RO în concurs și a parcului expozițional, alături de organizatorii francezi (timp estimativ 1 h 15)

13:00 Inaugurarea oficială a expoziției cu tema Realizările de vârf ale Cercetării Științifice Românești, sub coordonarea Ministerului Educației Naţionale- Cercetare

Locație : Pavilion H1

Participanți: conducerea MEN, Ambasadorul României în Franța, expozanți,  invitați francezi

17:00  Proiecție de filme de scurt metraj, Romanian Short Waves Cannes, sub coordonarea Institutului Cultural Roman

Locație: AGORA

Printre instituțiile românești participante la expoziție se numără:

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH), Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină – GeoEcoMar, Institutul Național de Cercetare –Dezvoltare pentru Științe Biologice – INSB, 

Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Separări Izotopice

INC-DTCI-ICSI, Rm.Valcea, INCD – Microtehnologie  (IMT București), Institutul Naţional de

Cercetare – Dezvoltare pentru Fizică Tehnică – IFT Iaşi,Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Textile și Pielărie – București, Institutul Național de Cercetare pentru Electrochimie și Materie Condensată, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Chimico -Farmaceutică –ICCF București, INCDT COMOTI. 

                                                                         Foto: www.solardecathlon.dk

Amalia Ştefaniu

The post Cercetarea românescă sărbătorită la Versailles appeared first on Pavaza.

Foto: http://ec.europa.eu/

FINANŢAREA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE ROMÂNEŞTI – O FORMĂ FĂRĂ FOND

1. Situaţia actualǎ a cercetării ştiinţifice româneşti

În prezent, în România există trei sisteme prioritarede cercetare-dezvoltare-inovare (C-D-I): · academic (Academia Română şi academiile de ramură); · institutele publice (aflate în subordinea / coordonarea ministerelor); · universitar.

În actualul sistem naţional de CDI există şi alte structuri de cercetare-dezvoltare-inovare: · societăţi comerciale cu capital de stat, provenite din foste institute de ramură;
·societăţi comerciale cu capital privat; · fundaţii şi asociaţii private.

Sistemul de CDI existent în România nu este în măsură să asigure promovarea dezvoltării industriale, datorită unor vulnerabilităţi ale acestuia, printre care cele mai importante sunt:

– cheltuieli cu CDI extrem de mici, în comparaţie cu ţările industrializate;

– absenţa totală sau aproape totală a CDI în sectorul întreprinderilor, care, în fond, este principalul vector al inovării;

– fragmentarea CDI din sectorul public şi insuficienta orientare a acesteia spre nevoile sectorului industrial;

– slăbiciunea institutelor de CDI finanţate din fonduri publice;

– prioritate excesivă acordată, de unele din aceste institute, cercetării fundamentale, în detrimentul cercetării aplicative, fragmentarea cercetării ştiinţifice, cu efect în structurarea unor mijloace nespecifice de finanţare a universităţilor şi sectoarelor academice;

– atitudinea şi mentalitatea cercetătorilor din aceste institute, care sunt preocupaţi mai mult de perspectivele de carieră, decât de nevoile industriei naţionale;

– lipsa stimulentelor adecvate în favoarea CDI;

– gestionarea defectuoasă a fondurilor de cercetare;

– valorificarea superficială a rezultatelor CDI;

– dotarea precară a activităţii CDI;

– lipsa unei analize periodice a corelaţiei reale între necesităţile societăţii româneşti şi programele prioritare ca direcţie de cercetare în cadrul PNCDI, astfel încât să se asigure o creştere a ponderii proiectelor prioritare, ce se vor adjudeca prin licitaţie publică şi în special al celor de interes comunitar (ex. apa potabilă, apa uzată, gestionarea deşeurilor, poluarea aerului şi solului, energia, sănătatea);

– descurajarea activităţilor de inventică prin aplicarea unor taxe exagerate în raport cu venitul inventatorilor;

– criterii de evaluare la licitaţia de proiecte de excelenţă în neconcordanţă cu scopul propus şi cu opţiunile asociaţiilor profesionale de ramură.

Pe de altă parte, în România mai există, încă, o bază tehnico-materială de CDI, creată anterior revoluţiei anticomuniste, care se degradează continuu, dar şi o industrie incipientă a inovării. Cu toate acestea, procesul inovativ a fost mult frânat, prin dispariţia treptată a protagoniştilor umani şi instituţionali, precum şi prin micşorarea investiţiilor şi cheltuielilor din CDI.

În perioada de după cel de-al II lea război mondial, chiar dacă ţara noastră a intrat în zona divizată a Europei comuniste, România a continuat procesul de industrializare, care a determinat o puternică susţinere a învăţământului de toate gradele. Economia naţională cerea tot mai multă forţă de muncă calificată şi s-a dezvoltat reţeaua urbană şi rurală de şcoli, de licee, şcoli tehnice şi universităţi. În această perioadă evoluţia învăţământului românesc a fost însoţită de creşterea investiţiilor şi alocărilor bugetare pentru domeniul educaţiei, deoarece era necesară creşterea numă­rului elevilor şi al absolvenţilor cu studii medii şi superioare.

Astfel, revoluţia din anul 1989 găsea România ca fiind un stat industrial – agrar de dezvoltare medie.  Procesul brutal de dezindustrializare, ce a urmat, a condus la afectarea tuturor sferelor de activitate – socială, economică, politică, ştiinţifică, educaţională, culturală etc.

Decapitalizarea întreprinderilor româneşti, dezindustrializarea şi dezorganizarea agriculturii au transformat România, din producător net, în consumator net.

Chiar, dacă unele întreprinderi erau depăşite tehnologic, majoritatea au fost distruse din dezinteres, deoarece România nu a avut o politică industrială şi nu a avut nici interesul de a susţine învăţământul românesc, distrugând şi ce s-a clădit în anii anteriori.

            Unele investiţii străine în industrie, care au determinat un câştig în planul tehnologic şi în cel al inovării, nu au condus la structurarea unei economii competitive.

            Acum, România este lovită de o criză economică, care este amplificată de toate aceste greşeli  din trecutul recent (1990 -2013).

            Noi nu putem apela la argumentele unor economişti care susţin că alternanţa industrializare / dezindustrializare este un proces normal care se petrece în state cu economii dezvoltate, sub efectul globalizării.

În anul 2000, PIB-ul României era de 60 miliarde euro, iar exporturile erau de 12 miliarde euro. În anul 2006, investiţiile străine mai erau încă în „ofensivă”. 

În anul 2008, după o expansiune puternică a investiţiilor străine, PIB-ul urcase la 138 miliarde euro, dar în anul 2011 acesta a scăzut la 125 miliarde euro, iar bugetul educaţiei şi cercetării a reprezentat doar 3 % din PIB.

În cazul României, putem vorbi de un multiplu de crize interdependente – de natură socioeconomică, cu efectul degradării continue a educaţiei, ştiinţei, culturii, industriei şi agriculturii.

Chiar, mai mult, unii investitorii străini au început să închidă fabrici din România, sub efectul crizei internaţionale. În prezent asistăm la o “a doua dezindustrializare”, după cum se exprimă unii economisti.

Dacă la prima dezindustrializare a ţării am pus pe “butuci” educaţia şi cercetarea, ce se va mai întâmpla după cea de a doua dezindustrializare?

Dacă, odată cu dezvoltarea economică a ţării, înainte de anul 1990, s-au alocat multe fonduri construirii de locuinţe, de unităţi de învăţământ, spitale, reţele de canalizare, de distribuţie a apei potabile etc, toate contribuind treptat la urbanizarea multor localităţi, fenomenul dezindustrializării s-a răsfrânt şi asupra componentei de habitat, iar astăzi multe dintre clădirile de altădată sunt dezafectate. La tot pasul vezi ruinele fostelor platforme industriale.

Dezindustrializarea a condus şi la creşterea abandonului şcolar, dar şi a criminalităţii şi infracţionalităţii.

Majoritatea statelor Uniunii Europene parcurg un proces de dezindustrializare, însă în aceste state dezvoltate economic, industria a ajuns la maturitate. Pentru aceste state,  dezindustrializarea, ca rafinament tehnologic, este necesară pentru renunţarea la industrii aflate în declin şi delocalizarea unor activităţi productive în ţări emergente, precum România.

În cazul ţării noastre, trebuie să ne gândim serios la stimularea unui proces de reindustrializare, prin finanţarea corectă a cercetării ştiinţifice, din motive de refacere a ţării.

Cine să o facă? Din păcate, toţi miniştrii din perioada 1990-2014, care au condus şi conduc domeniul educaţiei şi cercetării, s-au dovedit incompetenţi şi/sau de rea credinţă.

2. Programe de finanţare a cercetării ştiinţifice

Din cadrul Planului National de CDI 2007 – 2013 România derulează Programele:
 

Programul ”Resurse Umane’‘

SCOP: Resurse umane, pentru cresterea numarului de cercetatori, imbunatatirea performantelor acestora, atragerea in Romania a cercetatorilor din afara granitelor tarii si cresterea atractivitatii carierei in cercetare.

Programul ”IDEI”

SCOP: Obtinerea unor rezultate stiintifice si tehnologice de varf, compatibile cu cele de nivel european reflectate prin cresterea vizibilitatii si recunoasterea internationala a cercetarii romanesti.

Programul ”Parteneriate”

SCOP: Crearea conditiilor pentru o mai buna colaborare între diferitele entitati de cercetare-dezvoltare si inovare, agenti economici si/sau unitati ale administratiei publice in vederea solutionarii problemelor identificate. 

Programul ”Inovare”

SCOP: Cresterea capacitatii de inovare, dezvoltare tehnologica si asimilare in productie a rezultatelor cercetarii, in vederea imbunatatirii competitivitatii economiei nationale si a cresterii calitatii vietii. 

Programul “Capacitati”

SCOP: Dezvoltarea capacitatilor nationale de cercetare si integrarea sistemului CDI din Romania in mediul stiintific international.

3. Deficienţe majore în evaluarea, finanţarea şi implementarea proiectelor de cercetare ştiinţifică

Publicarea recentă a rezultatelor competiţiei de proiecte Parteneriate 2013 (http://uefiscdi.gov.ro/articole/3757/Rezultate-preliminare-PCCA-2013.html), ne-a pus în situaţia de a analiza în ce măsură s-au acutizat vechile deficienţe în evaluarea, finanţarea şi implementarea proiectelor de cercetare ştiinţifică.

Procesul de evaluare a proiectelor:

Principala problemă a proiectelor propuse spre evaluare este aceea că oferă o agendă intelectuală care nu are legătură cu nevoile economiei naţionale.

În plus, erorile tehnice şi afirmaţiile incorecte au fost frecvent sesizate în cadrul evaluărilor unor cereri de finanţare din competiţiile recente, punând sub semnul întrebării calitatea evaluatorilor, unele dintre acestea fiind de natură a discredita pe plan internaţional competenţa autorităţilor române cu atribuţii în domeniul cercetării şi, în general, sectorul cercetării din România.

Lipsa de transparenţă în procesul de selectare a evaluatorilor

Lipsa unei baze de date cu experţi evaluatori la nivel naţional este de natură a genera suspiciuni legate de procesul de evaluare şi corectitudinea selecţiei evaluatorilor. Prin comparaţie, numele experţilor evaluatori care asistă Comisia Europeană sau alte agenţii care gestionează fonduri destinate cercetării în implementarea programului Horizon 2020 Framework Programme trebuie sa fie publicate, împreună cu aria de expertiză, cel puţin o dată pe an pe site-ul acestor agenţii de finanţare.

Criteriile de selecţie aplicabile la nivel comunitar presupun un nivel înalt de expertiză, o paletă considerabilă şi corespunzătoare de competenţe, echilibru între mediul academic şi institutele de cercetare, egalitatea de tratament, o distribuţie geografică echitabilă, rotaţia experţilor etc. De asemenea, conform recomandărilor Global Research Council (organizaţie ştiinţifică recunoscută pe plan internaţional) „evaluatorii ar trebui selectaţi pe baza unor criterii clare“.

Din păcate, se poate constata o aplicare necorespunzătoare, la nivel naţional, a criteriilor amintite.

De asemenea, nu există certitudinea că experţii evaluatori respectă reguli de conduită clare, incluzând, între altele, respectarea confidenţialităţii în raport cu alţi evaluatori sau cu directorii de proiecte, evaluarea echitabilă a proiectelor, evitarea conflictelor de interese,  evaluări de proiecte cu coordonator sau parteneri din aceeaşi instituţie.

Astfel, din informaţiile pe care le avem, înţelegem că în procesul de evaluare au existat situaţii în care, după ce directorii de proiect au primit evaluarea individuală (fişa finală), au fost informaţi că unul dintre evaluatori se află în conflict de interese. Asemenea situaţii ridică semne de întrebare serioase cu privire îndeplinirea de către evaluatori a obligaţiei de raportare a existenţei conflictului de interese, precum şi cu privire la funcţionarea corespunzătoare a sistemului electronic existent, care ar fi trebuit să identifice şi semnaleze asemenea situaţii.

Este neclar dacă au fost luate măsuri pentru a preîntâmpina repetarea unor situaţii precum cele amintite şi pentru sancţionarea evaluatorilor respectivi.

Grila de evaluare şi evaluările adiacente

Din informaţiile pe care le deţinem, înţelegem că factorii de evaluare utilizaţi de experţii evaluatori în evaluarea proiectelor depuse în cadrul programului „Parteneriate“ au fost aplicaţi diferenţiat. Spre exemplu, au fost situaţii în care, deşi nu exista în modelul de CV ataşat cererii de finanţare recomandarea de a prezenta factori de impact precum indicele Hirsh, anumiţi experţi evaluatori au depunctat o propunere pe baza indicelui Hirsh a directorului de proiect, ceea ce denotă o instruire necorespunzătoare a acestora privind procesul de evaluare.

De asemenea, în metodologia de evaluare nu este specificat modul în care sunt selectaţi raportorii care formează panelurile de evaluare şi nici calificările acestora.

Având in vedere faptul ca evaluarea proiectelor este efectuata de experţi diferiţi, cu scări de apreciere diferite, este necesară acordarea unei atenţii sporite comparării corecte a evaluărilor individuale. Mai mult, din informaţiile pe care le avem, reiese că în mai multe proiecte evaluate deja exista diferenţe de 30-40 puncte, sau chiar mai mult între evaluările individuale.

Nerespectarea termenelor stabilite prin calendarul competiţiei

Se constată, din păcate, faptul că termenele stabilite iniţial prin calendarul competiţiei nu au fost respectate. Această constatare se întemeiază pe următoarele:

• întârzierea cu aproape un an de la momentul finalizării procesului de evaluare şi până la desemnarea proiectelor alese în vederea finanţării în cadrul programelor „Resurse Umane“ şi „Idei“. Dinamica deosebită a domeniului biomedical, de exemplu, face ca propuneri promiţătoare la un anumit moment să „piardă startul“ la nivelul competiţiei internaţionale din cauza acestor întârzieri nepermis de mari;

• modificarea succesivă a termenului limită de depunere a proiectelor, fapt care denotă deficienţe grave de organizare şi potenţiale surse de incorectitudine. Spre exemplu, termenul limită în cazul unei competiţii stabilit pentru data de 24.05.2013 a fost modificat, prin note succesive ale Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică, pentru datele de 07.06.2013 (modificare operată la data de 17.15.2013), 17.06.2013 (modificare operată la data de 05.06.2013) şi respectiv, 21.06.2013 (modificare operată la data de 14.06.2013). Nerespectarea termenului limită de depunere a proiectelor creează disfuncţionalităţi şi nesiguranţă pentru grupurile de cercetare, precum şi inechităţi vizavi de propunerile finalizate şi depuse anterior modificării termenelor de depunere.

Astfel, se creează un avantaj competitiv nejustificat în beneficiul propunerilor înaintate ulterior modificării termenelor limită de depunere.

Finanţarea proiectelor

Neregulile semnalate mai sus au ca efect încălcarea principiilor predictibilităţii şi continuităţii finanţării, precum şi subfinanţarea sectorului cercetării ştiinţifice.

În plus, s-a constatat reducerea abuzivă a sumelor alocate pe proiecte, după semnarea contractelor de finanţare.

4. Este necesară o nouă politică publică a finanţării publice a proiectelor de cercetare ştiinţifică

Pentru a susţine o relansare reală a dezvoltării ţării, trebuie să definim domeniile în care România poate şi vrea să fie competitivă, prin valorificarea resurselor sale interne.

În aceste domenii, trebuie să finanţăm numai proiecte mari, inovative şi integrate, în aceste proiecte implicând educaţia şi cercetarea românească, pentru a elimina actualul sistem, care fărâmiţează finanţarea pe teme mărunte, nerelevante din punct de vedere economic.

 Implicând universităţile şi institutele de cercetare în aceste „mari proiecte”, se dezvoltă legătura acestora cu economia reală, în beneficiul dezvoltării şi al creării de noi locuri de muncă, destinate unei resurse umane înalt calificată şi inovativă.

Aceste „proiecte” pot contribui la dezvoltarea producţiei interne şi la creşterea exportului.

Conf.univ.dr. Gabriel I. NĂSTASE

The post FINANŢAREA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE ROMÂNEŞTI – O FORMĂ FĂRĂ FOND appeared first on Pavaza.