FINANŢAREA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE ROMÂNEŞTI – O FORMĂ FĂRĂ FOND

FINANŢAREA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE ROMÂNEŞTI – O FORMĂ FĂRĂ FOND

Horizon 2020

Foto: http://ec.europa.eu/

FINANŢAREA CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE ROMÂNEŞTI – O FORMĂ FĂRĂ FOND

  1. Situaţia actualǎ a cercetării ştiinţifice româneşti

 

În prezent, în România există trei sisteme prioritarede cercetare-dezvoltare-inovare (C-D-I): · academic (Academia Română şi academiile de ramură); · institutele publice (aflate în subordinea / coordonarea ministerelor); · universitar.

În actualul sistem naţional de CDI există şi alte structuri de cercetare-dezvoltare-inovare: · societăţi comerciale cu capital de stat, provenite din foste institute de ramură;
·societăţi comerciale cu capital privat; · fundaţii şi asociaţii private.

Sistemul de CDI existent în România nu este în măsură să asigure promovarea dezvoltării industriale, datorită unor vulnerabilităţi ale acestuia, printre care cele mai importante sunt:

– cheltuieli cu CDI extrem de mici, în comparaţie cu ţările industrializate;

– absenţa totală sau aproape totală a CDI în sectorul întreprinderilor, care, în fond, este principalul vector al inovării;

– fragmentarea CDI din sectorul public şi insuficienta orientare a acesteia spre nevoile sectorului industrial;

– slăbiciunea institutelor de CDI finanţate din fonduri publice;

– prioritate excesivă acordată, de unele din aceste institute, cercetării fundamentale, în detrimentul cercetării aplicative, fragmentarea cercetării ştiinţifice, cu efect în structurarea unor mijloace nespecifice de finanţare a universităţilor şi sectoarelor academice;

– atitudinea şi mentalitatea cercetătorilor din aceste institute, care sunt preocupaţi mai mult de perspectivele de carieră, decât de nevoile industriei naţionale;

– lipsa stimulentelor adecvate în favoarea CDI;

– gestionarea defectuoasă a fondurilor de cercetare;

– valorificarea superficială a rezultatelor CDI;

– dotarea precară a activităţii CDI;

– lipsa unei analize periodice a corelaţiei reale între necesităţile societăţii româneşti şi programele prioritare ca direcţie de cercetare în cadrul PNCDI, astfel încât să se asigure o creştere a ponderii proiectelor prioritare, ce se vor adjudeca prin licitaţie publică şi în special al celor de interes comunitar (ex. apa potabilă, apa uzată, gestionarea deşeurilor, poluarea aerului şi solului, energia, sănătatea);

– descurajarea activităţilor de inventică prin aplicarea unor taxe exagerate în raport cu venitul inventatorilor;

– criterii de evaluare la licitaţia de proiecte de excelenţă în neconcordanţă cu scopul propus şi cu opţiunile asociaţiilor profesionale de ramură.

Pe de altă parte, în România mai există, încă, o bază tehnico-materială de CDI, creată anterior revoluţiei anticomuniste, care se degradează continuu, dar şi o industrie incipientă a inovării. Cu toate acestea, procesul inovativ a fost mult frânat, prin dispariţia treptată a protagoniştilor umani şi instituţionali, precum şi prin micşorarea investiţiilor şi cheltuielilor din CDI.

În perioada de după cel de-al II lea război mondial, chiar dacă ţara noastră a intrat în zona divizată a Europei comuniste, România a continuat procesul de industrializare, care a determinat o puternică susţinere a învăţământului de toate gradele. Economia naţională cerea tot mai multă forţă de muncă calificată şi s-a dezvoltat reţeaua urbană şi rurală de şcoli, de licee, şcoli tehnice şi universităţi. În această perioadă evoluţia învăţământului românesc a fost însoţită de creşterea investiţiilor şi alocărilor bugetare pentru domeniul educaţiei, deoarece era necesară creşterea numă­rului elevilor şi al absolvenţilor cu studii medii şi superioare.

Astfel, revoluţia din anul 1989 găsea România ca fiind un stat industrial – agrar de dezvoltare medie.  Procesul brutal de dezindustrializare, ce a urmat, a condus la afectarea tuturor sferelor de activitate – socială, economică, politică, ştiinţifică, educaţională, culturală etc.

Decapitalizarea întreprinderilor româneşti, dezindustrializarea şi dezorganizarea agriculturii au transformat România, din producător net, în consumator net.

Chiar, dacă unele întreprinderi erau depăşite tehnologic, majoritatea au fost distruse din dezinteres, deoarece România nu a avut o politică industrială şi nu a avut nici interesul de a susţine învăţământul românesc, distrugând şi ce s-a clădit în anii anteriori.

            Unele investiţii străine în industrie, care au determinat un câştig în planul tehnologic şi în cel al inovării, nu au condus la structurarea unei economii competitive.

            Acum, România este lovită de o criză economică, care este amplificată de toate aceste greşeli  din trecutul recent (1990 -2013).

            Noi nu putem apela la argumentele unor economişti care susţin că alternanţa industrializare / dezindustrializare este un proces normal care se petrece în state cu economii dezvoltate, sub efectul globalizării.

În anul 2000, PIB-ul României era de 60 miliarde euro, iar exporturile erau de 12 miliarde euro. În anul 2006, investiţiile străine mai erau încă în „ofensivă”. 

În anul 2008, după o expansiune puternică a investiţiilor străine, PIB-ul urcase la 138 miliarde euro, dar în anul 2011 acesta a scăzut la 125 miliarde euro, iar bugetul educaţiei şi cercetării a reprezentat doar 3 % din PIB.

În cazul României, putem vorbi de un multiplu de crize interdependente – de natură socioeconomică, cu efectul degradării continue a educaţiei, ştiinţei, culturii, industriei şi agriculturii.

Chiar, mai mult, unii investitorii străini au început să închidă fabrici din România, sub efectul crizei internaţionale. În prezent asistăm la o “a doua dezindustrializare”, după cum se exprimă unii economisti.

Dacă la prima dezindustrializare a ţării am pus pe “butuci” educaţia şi cercetarea, ce se va mai întâmpla după cea de a doua dezindustrializare?

Dacă, odată cu dezvoltarea economică a ţării, înainte de anul 1990, s-au alocat multe fonduri construirii de locuinţe, de unităţi de învăţământ, spitale, reţele de canalizare, de distribuţie a apei potabile etc, toate contribuind treptat la urbanizarea multor localităţi, fenomenul dezindustrializării s-a răsfrânt şi asupra componentei de habitat, iar astăzi multe dintre clădirile de altădată sunt dezafectate. La tot pasul vezi ruinele fostelor platforme industriale.

Dezindustrializarea a condus şi la creşterea abandonului şcolar, dar şi a criminalităţii şi infracţionalităţii.

Majoritatea statelor Uniunii Europene parcurg un proces de dezindustrializare, însă în aceste state dezvoltate economic, industria a ajuns la maturitate. Pentru aceste state,  dezindustrializarea, ca rafinament tehnologic, este necesară pentru renunţarea la industrii aflate în declin şi delocalizarea unor activităţi productive în ţări emergente, precum România.

În cazul ţării noastre, trebuie să ne gândim serios la stimularea unui proces de reindustrializare, prin finanţarea corectă a cercetării ştiinţifice, din motive de refacere a ţării.

Cine să o facă? Din păcate, toţi miniştrii din perioada 1990-2014, care au condus şi conduc domeniul educaţiei şi cercetării, s-au dovedit incompetenţi şi/sau de rea credinţă.

 

  1. Programe de finanţare a cercetării ştiinţifice

 

Din cadrul Planului National de CDI 2007 – 2013 România derulează Programele:
 

Programul ”Resurse Umane’

 

SCOP: Resurse umane, pentru cresterea numarului de cercetatori, imbunatatirea performantelor acestora, atragerea in Romania a cercetatorilor din afara granitelor tarii si cresterea atractivitatii carierei in cercetare.

 

Programul ”IDEI”

 

SCOP: Obtinerea unor rezultate stiintifice si tehnologice de varf, compatibile cu cele de nivel european reflectate prin cresterea vizibilitatii si recunoasterea internationala a cercetarii romanesti.

 

Programul ”Parteneriate”

 

SCOP: Crearea conditiilor pentru o mai buna colaborare între diferitele entitati de cercetare-dezvoltare si inovare, agenti economici si/sau unitati ale administratiei publice in vederea solutionarii problemelor identificate. 

 

Programul ”Inovare”

 

SCOP: Cresterea capacitatii de inovare, dezvoltare tehnologica si asimilare in productie a rezultatelor cercetarii, in vederea imbunatatirii competitivitatii economiei nationale si a cresterii calitatii vietii. 

 

Programul “Capacitati”

 

SCOP: Dezvoltarea capacitatilor nationale de cercetare si integrarea sistemului CDI din Romania in mediul stiintific international.

 

  1. Deficienţe majore în evaluarea, finanţarea şi implementarea proiectelor de cercetare ştiinţifică

 

Publicarea recentă a rezultatelor competiţiei de proiecte Parteneriate 2013 (http://uefiscdi.gov.ro/articole/3757/Rezultate-preliminare-PCCA-2013.html), ne-a pus în situaţia de a analiza în ce măsură s-au acutizat vechile deficienţe în evaluarea, finanţarea şi implementarea proiectelor de cercetare ştiinţifică.

 

Procesul de evaluare a proiectelor:

 

Principala problemă a proiectelor propuse spre evaluare este aceea că oferă o agendă intelectuală care nu are legătură cu nevoile economiei naţionale.

În plus, erorile tehnice şi afirmaţiile incorecte au fost frecvent sesizate în cadrul evaluărilor unor cereri de finanţare din competiţiile recente, punând sub semnul întrebării calitatea evaluatorilor, unele dintre acestea fiind de natură a discredita pe plan internaţional competenţa autorităţilor române cu atribuţii în domeniul cercetării şi, în general, sectorul cercetării din România.

Lipsa de transparenţă în procesul de selectare a evaluatorilor

 

Lipsa unei baze de date cu experţi evaluatori la nivel naţional este de natură a genera suspiciuni legate de procesul de evaluare şi corectitudinea selecţiei evaluatorilor. Prin comparaţie, numele experţilor evaluatori care asistă Comisia Europeană sau alte agenţii care gestionează fonduri destinate cercetării în implementarea programului Horizon 2020 Framework Programme trebuie sa fie publicate, împreună cu aria de expertiză, cel puţin o dată pe an pe site-ul acestor agenţii de finanţare.

Criteriile de selecţie aplicabile la nivel comunitar presupun un nivel înalt de expertiză, o paletă considerabilă şi corespunzătoare de competenţe, echilibru între mediul academic şi institutele de cercetare, egalitatea de tratament, o distribuţie geografică echitabilă, rotaţia experţilor etc. De asemenea, conform recomandărilor Global Research Council (organizaţie ştiinţifică recunoscută pe plan internaţional) „evaluatorii ar trebui selectaţi pe baza unor criterii clare“.

Din păcate, se poate constata o aplicare necorespunzătoare, la nivel naţional, a criteriilor amintite.

De asemenea, nu există certitudinea că experţii evaluatori respectă reguli de conduită clare, incluzând, între altele, respectarea confidenţialităţii în raport cu alţi evaluatori sau cu directorii de proiecte, evaluarea echitabilă a proiectelor, evitarea conflictelor de interese,  evaluări de proiecte cu coordonator sau parteneri din aceeaşi instituţie.

Astfel, din informaţiile pe care le avem, înţelegem că în procesul de evaluare au existat situaţii în care, după ce directorii de proiect au primit evaluarea individuală (fişa finală), au fost informaţi că unul dintre evaluatori se află în conflict de interese. Asemenea situaţii ridică semne de întrebare serioase cu privire îndeplinirea de către evaluatori a obligaţiei de raportare a existenţei conflictului de interese, precum şi cu privire la funcţionarea corespunzătoare a sistemului electronic existent, care ar fi trebuit să identifice şi semnaleze asemenea situaţii.

Este neclar dacă au fost luate măsuri pentru a preîntâmpina repetarea unor situaţii precum cele amintite şi pentru sancţionarea evaluatorilor respectivi.

 

Grila de evaluare şi evaluările adiacente

 

Din informaţiile pe care le deţinem, înţelegem că factorii de evaluare utilizaţi de experţii evaluatori în evaluarea proiectelor depuse în cadrul programului „Parteneriate“ au fost aplicaţi diferenţiat. Spre exemplu, au fost situaţii în care, deşi nu exista în modelul de CV ataşat cererii de finanţare recomandarea de a prezenta factori de impact precum indicele Hirsh, anumiţi experţi evaluatori au depunctat o propunere pe baza indicelui Hirsh a directorului de proiect, ceea ce denotă o instruire necorespunzătoare a acestora privind procesul de evaluare.

De asemenea, în metodologia de evaluare nu este specificat modul în care sunt selectaţi raportorii care formează panelurile de evaluare şi nici calificările acestora.

Având in vedere faptul ca evaluarea proiectelor este efectuata de experţi diferiţi, cu scări de apreciere diferite, este necesară acordarea unei atenţii sporite comparării corecte a evaluărilor individuale. Mai mult, din informaţiile pe care le avem, reiese că în mai multe proiecte evaluate deja exista diferenţe de 30-40 puncte, sau chiar mai mult între evaluările individuale.

 

Nerespectarea termenelor stabilite prin calendarul competiţiei

 

Se constată, din păcate, faptul că termenele stabilite iniţial prin calendarul competiţiei nu au fost respectate. Această constatare se întemeiază pe următoarele:

• întârzierea cu aproape un an de la momentul finalizării procesului de evaluare şi până la desemnarea proiectelor alese în vederea finanţării în cadrul programelor „Resurse Umane“ şi „Idei“. Dinamica deosebită a domeniului biomedical, de exemplu, face ca propuneri promiţătoare la un anumit moment să „piardă startul“ la nivelul competiţiei internaţionale din cauza acestor întârzieri nepermis de mari;

• modificarea succesivă a termenului limită de depunere a proiectelor, fapt care denotă deficienţe grave de organizare şi potenţiale surse de incorectitudine. Spre exemplu, termenul limită în cazul unei competiţii stabilit pentru data de 24.05.2013 a fost modificat, prin note succesive ale Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică, pentru datele de 07.06.2013 (modificare operată la data de 17.15.2013), 17.06.2013 (modificare operată la data de 05.06.2013) şi respectiv, 21.06.2013 (modificare operată la data de 14.06.2013). Nerespectarea termenului limită de depunere a proiectelor creează disfuncţionalităţi şi nesiguranţă pentru grupurile de cercetare, precum şi inechităţi vizavi de propunerile finalizate şi depuse anterior modificării termenelor de depunere.

Astfel, se creează un avantaj competitiv nejustificat în beneficiul propunerilor înaintate ulterior modificării termenelor limită de depunere.

 

Finanţarea proiectelor

 

Neregulile semnalate mai sus au ca efect încălcarea principiilor predictibilităţii şi continuităţii finanţării, precum şi subfinanţarea sectorului cercetării ştiinţifice.

În plus, s-a constatat reducerea abuzivă a sumelor alocate pe proiecte, după semnarea contractelor de finanţare.

 

  1. Este necesară o nouă politică publică a finanţării publice a proiectelor de cercetare ştiinţifică

 

Pentru a susţine o relansare reală a dezvoltării ţării, trebuie să definim domeniile în care România poate şi vrea să fie competitivă, prin valorificarea resurselor sale interne.

În aceste domenii, trebuie să finanţăm numai proiecte mari, inovative şi integrate, în aceste proiecte implicând educaţia şi cercetarea românească, pentru a elimina actualul sistem, care fărâmiţează finanţarea pe teme mărunte, nerelevante din punct de vedere economic.

 Implicând universităţile şi institutele de cercetare în aceste „mari proiecte”, se dezvoltă legătura acestora cu economia reală, în beneficiul dezvoltării şi al creării de noi locuri de muncă, destinate unei resurse umane înalt calificată şi inovativă.

Aceste „proiecte” pot contribui la dezvoltarea producţiei interne şi la creşterea exportului.

Conf.univ.dr. Gabriel I. NĂSTASE

Ţi-a plăcut acest articol? Abonează-te prin mail!

Nici un comentariu

Lasă un răspuns