Sfântul Maslu la Penitenciarul Ploiești

0
64

foto comunicat foto comunicat 2

Sfântul Maslu la Penitenciarul Ploiești. Miercuri 9 august 2017,  la sediul Penitenciarului Ploieşti, în capela unității a fost oficiată taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoți la care au participat persoane private de libertate lipsite de suportul familial, precum și personalul penitenciarului.

            În această perioadă de luminare duhovnicească a postului  Adormirii Maicii Domnului, sentimentele de  comuniune se răsfrâng în cei care dăruiesc moral și spiritual, iar legătura intimă între om și Dumnezeu se realizează prin recunoașterea faptelor săvârșite şi prin rugăciune.

            Evenimentul  face parte din seria activităților de promovare a valorilor moral – religioase specifice credinței ortodoxe  române prin  implicarea comunității  în reintegrarea celor care au comis  infracțiuni, acțiunea realizându-se cu sprijinul Protoieriei Ploiești, Protoieriei Fetești, Protoieriei Slobozia și Mănăstirii Ceptura Prahova.  

            Totodată, slujba a fost urmată de Cateheza despre Sfântul Maslu la care au susținut prelegeri părintele protoiereu Butu Ionuț, părintele protoiereu Pătărlăgeanu Marian, ieromonah Augustin Mîzgoiu, părintele Alexandrescu Georgian și părintele capelan al penitenciarului Ploiești Rădulescu Constantin.

        Cu această ocazia Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a donat  pentru deţinuţi participanți din Penitenciarul Ploieşti, cărți de rugăciuni, iconițe  și obiecte de igienă personală.

Sursa: ROMANIA – Administratia Nationala a Penitenciarelor – http://anp.gov.ro

Foto: Sursa

Ţi-a plăcut acest articol? Abonează-te prin mail!

Lasă un răspuns