Comunicat de presă – SOMMERFEST RĂDĂUȚI
Asociația Klavier ART organizează în perioada 24-28 august 2016 SOMMERFEST RĂDĂUȚI. Festivalul, aflat la cea de a doua ediție, aduce în atenția iubitorilor de artă concerte de muzică clasică, o expoziție a Muzeului Național George Enescu București, o lansare de carte, conferința cu tematica Români care au cucerit lumea și o sesiune de masterclass dedicată tinerilor ce studiază pianul, vioara și muzica de cameră. Înscrierile la masterclass se fac pe adresa klavier_art@hotmail.com până la data de 20 august 2016.
Concertele vor avea loc la Galeriile de Artă Rădăuți (25 august 2016), Sinagoga Rădăuți (26 august 2016) și Casa de Cultură Rădăuți (28 august 2016). Intrarea este liberă. Soliștii Festivalului vor fi Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu (vioară), Manuel Giosa (pian), Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu (pian la patru mâini). Partenerul principal al festivalului este Casa de Cultură Rădăuți. Partenerii culturali sunt Muzeul Național George Enescu București, Muzeul Județean Botoșani, Muzeul Memorial George Enescu Dorohoi, Editura Ars Docendi a Universității din București. Proiectul cultural este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Comunicat de presă