Seminar pe teme religioase, la Penitenciarul Ploiești

0
369

Seminar teme religioase penitenciar

Seminar pe teme religioase, la Penitenciarul Ploiești                                                                                            Miercuri 13 aprilie 2016, la sediul Penitenciarului Ploieşti, în clubul unității, cu participarea profesorului de religie Ionuț Ivan din cadrul Colegiului Național „Mihai Viteazul” Ploiești și a douăsprezece persoane private de libertate selecționate în regim semideschis, a avut loc un seminar pe teme religioase.

Activitatea s-a desfășurat interactiv, profesorul le-a vorbit deținuților privind despre importanța și semnificația postului, a pregătirii în post, a recunoașterii faptelor săvârșite, cu sau fără intenție, despre trăirile sufletești. De asemenea, invitatul le-a expus deținuților și noțiuni legate de conștiința umană.

În perioada premergătoare Sfintelor Sărbători Pascale, sentimentele de reculegere și comuniune se răsfrâng în cei care dăruiesc moral și spiritual, implicarea comunității în reintegrarea celor care au comis infracțiuni fiind salutară și necesară.

Colaborarea cu partenerii locali face parte din acțiunile întreprinse la nivelul Penitenciarului Ploieşti, prin intermediul Serviciului de Educație și de Asistență Psihosocială, alături de slujbe religioase, de activități caritabile, de expoziții, de spectacole și chiar de vizite în comunitate, astfel încât bucuria apropierii Învierii Domnului să fie prezentă și pentru cei aflați în spatele gratiilor.

Sursa: Administratia Nationala a Penitenciarelor – www.anp.gov.ro

Ţi-a plăcut acest articol? Abonează-te prin mail!

Lasă un răspuns