
Vineri, 26 februarie 2016, la sediul Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Prahova, Penitenciarul Ploieşti organizează o dezbatere dedicată ”Zilei Mondiale a Echității Sociale” la care participă un grup alcătuit din 15 persoane condamnate, clasificate în regim semideschis.
Activitatea constă în prezentarea de către reprezentantul Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Prahova a unor soluţii şi resurse viabile, care să vină în întâmpinarea nevoilor individuale, determinate de revenirea în comunitate a persoanelor private de libertate.
Persoanele private de libertate vor primi informații cu privire la posibilitățile de consiliere profesională, mediere a muncii, formare profesională și consultanță pentru începerea unei activităţi independente sau iniţierea unei afaceri.
Pentru succesul componentei de reintegrare socială este necesar ca demersurile iniţiate de sistemul penitenciar, prin intervenţiile realizate cu persoanele custodiate în perioada executării pedepsei, să beneficieze de suportul şi concursul comunităţilor locale, în dubla lor calitate, de parteneri ai serviciului penitenciar şi de beneficiari ai întregului proces de reinserţie socială.
Sursa: Administratia Nationala a Penitenciarelor – www.anp.gov.ro