Cocoșul de Munte te provoacă la mișcare

Cocoșul de Munte te provoacă la mișcare

Cocoșul de Munte te provoacă la mișcare – Comunicat de presă Cocoșul de Munte te provoacă la mișcare imagine_comunicatAsociaţia de Turism Montan „Cocoşul de Munte” din Braşov vă invită, în perioada 10-12 Iunie, la cea de a II-a ediţie a Trofeului „Cocoşul de Munte” ce se va desfăşura în Masivul Ciucaş, lângă Cabană Muntele Roşu. Acest eveniment este unul sportiv de tip outdoor challenge şi reprezintă a 2-a etapă din Campionatul Naţional de Turism Sportiv „Ştafeta Munţilor”.

La acest eveniment poate participa orice persoană, indiferent de condiţia fizică, experienţă sau vârstă. Tot ce au de făcut participanţii este să alcătuiască o echipa de 3 persoane cu care să se înscrie la una din cele 6 categorii de concurs: Open, Family, Feminin, Veterani, Elite sau Juniori. Probele de concurs sunt variante, iar cei care nu vor dori să participe la drumeţie şi vor rămâne în tabăra, îşi pot petrece timpul în cadrul diferitelor activităţi menite să îi bine dispună.

Pe lângă raidul montan (drumetia) concurenţii vor trebui să facă faţă şi altor probe. Proba teoretică, în care fiecare echipa trebuie să răspundă la un set de 15 întrebări de cultură generală referitoare la zona în care se desfăşoară competiţia. Fiecare membru al echipei va răspunde la câte 5 întrebări. Această proba este cronometrată. Altă proba este cea de orientare turistică, proba care se va desfăşura după terminarea traseului de regularitate. Orientarea este de tip ştafetă, participând toţi membrii echipei. Orientarea se va face cu busola pe viza.

Sâmbătă seară, la focul de tabăra, se va desfăşura mult iubita proba culturală. Această este o proba opţională. Cei care vor dori să se înscrie şi să încânte audienţă vor trebui să cânte 2-3 melodii şi să recite o poezie (de preferat cu tematică montană), apoi să prezinte o scenetă (teatru).

Evenimentul este organizat sub egida Campionatului Naţional de Turism Sportiv „Ştafeta Munţilor” şi este organizat cu prijinul: ProAlpin, Decathlon, Katadyn, Optimus, Expert Copy, Olympus lactate, Lirov Instalaţii, Asociaţia pentru Parteneriat Comunitar Braşov, Cheile Grădiştei, O&R Bacău, Doppel Hertz, LibRo, MaxPal, Bergans of Norway, Copyland service Braşov, Creativă Braşov iar pentru mai multe detalii vă invităm să vizitaţi www.stafetamuntilor.ro, secţiunea Invitaţii.

Asociaţia De Turism Montan „Cocoşul de Munte” este o organizaţie cultural-educativă şi sportivă, care reuneşte iubitori ai naturii şi pe toţi cei interesaţi în cunoaşterea, studiul şi ocrotirea naturii din judeţul BRAŞOV şi din toată ţară.

Asociaţia De Turism Montan „Cocoşul de Munte” are drept scop, cercetarea şi educaţia ecologică, evaluarea şi păstrarea patrimoniului natural, pregătirea fizică şi intelectuală a membrilor în vederea realizării scopurilor propuse.

Sursa: www.stafetamuntilor.ro

Ţi-a plăcut acest articol? Abonează-te prin mail!

Nici un comentariu

Lasă un răspuns