EROI IN VREMURI TULBURI!

EROI IN VREMURI TULBURI!

Am asistat de curând la un adevărat scandal iscat de gestul necugetat ori premeditat al unui individ care a vrut să lovească întrun simbol național sau, poate, doar să iasă în evidență cu orice preț.

EROI IN VREMURI TULBURI!

Am asistat de curând la un adevărat scandal iscat de gestul necugetat ori premeditat al unui individ care a vrut să lovească întrun simbol național sau, poate, doar să iasă în evidență cu orice preț.

Așa cum era de așteptat, societatea românească a reacționat imediat, oamenii privind cu indignare la ceea ce s-a întîmplat. Au fost și mulți care, mai temperați din fire, încercînd să deslușească adevărul din spatele „cortinei”, au putut gândi “la rece” situația.

Una peste alta a ieșit în evidență faptul că societatea românească este așezată, în curs de maturizare, iar românii sunt uniți atunci când valorile lor naționale sunt atinse. Poate și mai important, am costatat că acțiuni de natura celei la care facem referire atrag imediat oprobiul public, reacția oamenilor fiind promptă.

Pavăza Carpaților militează pentru respectarea și apărarea legilor, pentru apărarea suveranității naționale și a integrității teritoriale a României, pentru apărarea și promovarea drepturilor și libertăților fundamentale ale oamenilor, pentru dezvoltarea, progresul și afirmarea țării, pentru un trai mai bun al românilor.

Cât privește întâmplarea la care fac referire, devenită notorie, amintesc că în data de 15 martie 2011 am putut afla cu toții din presă și am urmărit la televizor imagini despre incidentul petrecut la Miercurea Ciuc, în piața publică, unde, un individ pe nume Csibi Barna a organizat un spectacol în care o păpușă din paie cu chipul lui Avram Iancu a fost „judecată” și „condamnată” la moarte „prin spânzurare” de către un „tribunal”.

Grotescul scenei nu a putut fi egalat decât de nemernicia din spatele acestei acțiuni, și spun aceasta pentru considerentele pe care le voi enumera pe parcurs.

De altfel, faptele acestui individ, așa cum era de așteptat, au intrat în vizorul autorităților, inclusiv în ceea ce privește aspectele penale.

Chiar dacă acest lucru s-a întămplat, între timp fiind inițiată și o acțiune pe cale administrativă, individul având și calitatea de funcționar public în cadrul Direcției de Finanțe Publice Harghita, considerăm necesară cercetarea faptelor sub aspect penal și pentru considerentele ce vor fi precizate mai jos.

Raportat și la condițiile concrete în care faptele s-au petrecut, solicităm, pe această cale, instituțiilor statului să se autosesizeze în acest caz.

Astfel, așa zisa piesă de teatru instigă la ură pe considerente de natură etnică, culminând cu spânzurarea personajului ce întruchipează o personalitate istorică a românilor, Avram Iancu, un erou național foarte îndrăgit de români.

“Piesa de teatru” a fost prestată întrun loc public care a permis o mediatizare suficientă atât la nivel local, prin accesul direct al persoanelor la fața locului (o piață publică în care erau oameni și, mai ales, copii minori), cât și la nivel național, prin prezentările televiziunilor, autorul premeditând (dat fiind natura și gradul de sensibilitate pe care tema abordată a generat-o în conștiința cetățeanului) și totodată conștientizând mediatizarea de care acțiunea sa va avea parte la nivel național.

Pericolul social rezultă și din faptul că la “piesa de teatru” au luat parte copii minori, așa cum reiese și din materialul audio-video prezentat de televiziuni. În acest caz, impactul este unul cu totul deosebit și poate avea urmări grave în ceea ce privește dezvoltarea psihică normală ulterioară a minorilor prezenți sau care au luat cunoștință în orice alt mod de eveniment.

“Spectacolul” la care minorii au asistat întrun loc public a avut o anumită duritate, un anumit impact asupra psihicului lor, prolifererând violența, disprețul față de ființa umană și învrăjbirea între oameni, pe motive etnice sau de altă natură.

Totodată, mesajul per ansamblu (impactul creat), prin conținut, este unul ce poate perturba normala dezvoltare a tinerilor și nu numai. Este evident pentru toată lumea că prin această acțiune, la care au asistat inclusiv minori, se face propagandă împotriva Statului Național Unitar Român, se instigă la violență, la nerespectarea Constituției și a legilor statului, se instigă la ură între oameni pe motive etnice și se creează o stare de încordare între cetățenii aceluiași stat. Nu în ultimul rând, se crează un precedent periculos pentru buna conviețuire a cetățenilor unui stat.

Acest domn Barna ar trebui să știe că îi sunt tolerate „fanteziile creative” de felul celei prestate, atâta vreme cât acestea nu depășesc cadrul restrâns al proprietății domniei sale, nu sunt exprimate în public, nu produc scandal și atâta vreme cât prin exercitarea drepturilor sale, pe care Constituția i le recunoaște, nu încalcă drepturile constituționale ale altor cetățeni.

Având în vedere personalitatea ilustrului Avram Iancu, eroul nostru național, iubit și respectat de toți românii, ba chiar și de unii unguri care au văzut în el dorința de dreptate și libertate, nu putem să nu dăm o replică de bun simț celor care încearcă să lovească în ființa națională, în istoria noastră, în eroii noștrii, în demnitatea noastră națională.

Replica noastră privește sesizarea instituțiilor statului român în privința cercetării legalității și consecințelor unor astfel de fapte astfel încât să se înțeleagă că asemenea manifestări extremiste nu își au rostul în secolul XXI întro țară modernă, membră a Uniunii Europene și membră NATO, în care preocupările oamenilor ar trebui să fie altele.

Pe de altă parte, ca cetățean, sunt scandalizat și iritat de acest atac direcționat în special spre latura sensibilă a românilor, atac care urmărește destabilizarea conștiinței naționale și inducerea unei anumite stări de vulnerabilizare a cetățeanului, de scădere a moralului, de timorare prin ofensarea valorilor supreme ale națiunii: eroii săi, istoria sa, credința, familia și alte valori fundamentale.

Din acest punct de vedere replica noastră este directă și conține atât solicitarea de autosesizare și implicare a instituțiilor statului, pe cale legală, în descurajarea unor astfel de manifestări, dar mai ales dorim să transmitem un mesaj de susținere a memoriei celui care a fost Avram Iancu, un om pentru care ultimul dor a fost „sa-și vadă națiunea fericită”.

Dacă din această experiență a rezultat și ceva pozitiv, a fost dovada unității românilor, indiferent de etnie, în a condamna astfel de manifestări.

Mă întreb, dacă ar mai fi trăit, ce ar fi simțit și ce cuvinte ar fi găsit pentru tot ce s-a întâmplat marele nostru poet patriot Adrian Păunescu, părintele Cenaclului Flacăra, unde baladele despre marele Avram Iancu îi înflăcărau pe români!

Lilian Cătălin Vișoiu

Ţi-a plăcut acest articol? Abonează-te prin mail!

Nici un comentariu

Lasă un răspuns