„Tineri împotriva violenţei”

0
309

Tineri impotriva violentei Tineri impotriva violentei Penit Ploiesti Penitenciarul Ploiesti Tineri impotriva violentei Proiect Tineri impotriva violentei

Joi 17 martie 2016, ora 10:30, la sediul Colegiului de Artă „Carmen Sylva” (Sala Studio „Huba Bertalan”), din Ploieşti, str. Bobâlna, nr. 44, a fost susținută conferința de lansare a proiectului „Tineri împotriva violenţei”, acesta urmând a se desfăşura în perioada martie – aprilie 2016.

Proiectul are drept scop formarea unei atitudini civice, în rândul tinerilor, care să limiteze violenţa la nivel familial, cu participarea a 250 de tineri, cu vîrste cuprinse între 15 si 20 de ani, elevi ai Colegiului de Arta „Carmen Sylva” din Ploieşti.

Finanţarea este asigurată de TRANSITION’S GATE, organizaţie din Statele Unite ale Americii care sprijină persoanele afectate de violenţa intrafamilială.

Valoarea alocată este de 17.500 lei, fiind acoperită în totalitate de organizaţia finanţatoare. Obiective:

 Organizarea de ateliere de lucru pentru elevi în timpul orelor de dirigenţie prin care aceştia au posibilitatea de a se familiariza cu aspecte specifice fenomenului de violenţă intrafamilială, precum şi cu modalităţile în care poate fi ajutată o persoană aflată în situaţie abuzivă.
 Reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova vor aduce la cunoştinţa elevilor statistici şi cazuri reale de persoane care au decedat din cauza violenţei intrafamiliale în judeţul Prahova, precum şi demersurile legale pe care le poate face o persoană pentru a se proteja şi a ieşi din situaţiile abuzive.
 Dezbateri organizate la sediul Penitenciarului Ploiesti, unde vor participa persoane condamnate pentru infracţiuni de violenţă intrafamilială şi grupuri de elevi de la colegiul partener. În cadrul acestor dezbateri, discuţiile vor fi axate pe identificarea factoriilor familiali, individuali şi contextuali care au fost determinanţi pentru săvârşirea infracţiunilor, precum şi consecinţele comiterii acestor infracţiuni.

Mediatorii dezbaterilor vor fi psihologi ai Serviciului Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din
cadrul Penitenciarului Ploieşti, iar primul workshop va avea loc pe 17 martie 2016, ora 12:00,
imediat dupa conferință.

Parteneri : COLEGIUL DE ARTĂ „CARMEN SYLVA” PLOIEŞTI

                 INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIȚIE PRAHOVA

                 ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR
PENITENCIARUL PLOIEȘTI

Proiect realizat de: ASOCIAŢIA „COMPASSION & CARE”

Proiect finanţat de: TRANSITION’S GATE

Sursa: Administratia Nationala a Penitenciarelor – www.anp.gov.ro

Ţi-a plăcut acest articol? Abonează-te prin mail!

Lasă un răspuns