Poliţia comunitară în sprijinul presei
Am constatat în numeroase rânduri (şi au sesizat şi alţi locuitori ai comunei Măgureni) faptul că de fiecare dată când apare ziarul primarului Iarca Gheorghe, acesta este distribuit în toată comuna de către lucrători ai poliţiei comunitare.
Din câte cunosc, poliţia comunitară nu are printre atribuţii distribuţia presei locale. Se ridică astfel mari semne de întrebare cu privire la legalitatea acţiunii, ţinând cont că ziarul pe care lucrătorii poliţiei comunitare îl distribuie este un ziar propriu, privat, al primarului comunei.
Faptul că primarul face abuz de poziţia pe care o deţine şi impune personalului poliţiei comunitare să distribuie acest ziar, le crează mari deservicii acestor funcţionari şi îi vulnerabilizează. Poliţia comunitară este platită din banii contribuabililor şi trebuie să se îndeletnicească strict cu atribuţiile prevăzute de lege.
Doar pentru că esti primar nu ai dreptul să foloseşti o instituţie în scopuri personale.
În acest sens, reprezentanţii Prefecturii Judeţului Prahova şi cei ai Ministerului Administraţiei şi Internelor au obligaţia să se implice şi să stabilească legalitatea acestor acţiuni şi dacă aveam de-a face cu un abuz din partea primarului.
Lilian Cătălin Vişoiu